Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Procurorul acuzat că a bruscat fetiţa din Baia de Aramă. Inspecţia Judiciară, sesizată

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, care ar fi bruscat fetiţa de 8 ani.

Copilul era ridicat din casa asistentului maternal din Baia de Aramă pentru a fi dat spre adopţie unei familii din SUA.

"Faţă de aspectele semnalate de mass-media cu privire la conduita unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care ar fi bruscat o minoră cu ocazia efectuării unei percheziţii în cursul zilei de 21 iunie 2019, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la împrejurările şi modalitatea în care procurorul a exercitat supravegherea cercetării penale în cauză şi a coordonat activitatea de efectuare a percheziţiei domiciliare. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită efectuarea cu celeritate a tuturor verificărilor prevăzute de lege pentru clarificarea în cel mai scurt timp a tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept incidente în cauză", se arată într-un comunicat al CSM remis sâmbătă.  

Citește aici: Povestea adopției micuței Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi, însoţiţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au descins vineri dimineaţă în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua o fetiţă de 8 ani, dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română.

Fetiţa locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de copil în ultimii şapte ani.

Citește și
Hans Klemm
Reacția ambasadorului SUA, Hans Klemm, sesizat în cazul fetiței din Mehedinți

În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune ”mama”. În imagini apare şi procurorul Maria Piţurcă care ar brusca copilul.  

Explicațiile procurorului acuzat: Fetiței i s-a inoculat că va fi dusă în străinătate şi i se va face rău  

Ulterior, Maria Piţurcă a declarat, într-o conferinţă de presă, că minora era agitată, iar ea a reuşit să o ia în braţe şi să o predea tatălui adoptiv.

Acuzată că a bruscat-o pe fetiţă şi a târât-o pe jos, procuroarea a afirmat că a fost însoţită de un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj, care nu au putut interveni, iar ea a intervenit pentru a opri starea de agitaţie a minorei.

Întrebată de ce se zbătea copilul, ea a afirmat că acesteia i s-a inoculat că va fi dusă în străinătate şi i se va face rău.

"Adoptatorii sunt cetăţeni români care au dublă cetăţenie, română şi americană, tatăl adoptiv este manager iar mama adoptivă este manager în domeniul medical în SUA. Sora domnului este doctor în psihologie şi deţine o clinică pentru acordare de asistenţă copiilor cu probleme speciale. Pe parcursul procesului de adopţie asistentul maternal a încercat să încadreze fetiţa într-un grad de handicap. Noi nu ştim ce probleme psihice are fetiţa, pentru că nu am putut să relaţionăm în niciun fel. Acum pot să vă spun că fetiţa este bine, chiar a început să relaţioneze cu părinţii, i s-a acordat şi consiliere psihologică. Acum este la părinţii adoptivi, în România, unde locuiesc aceştia la rude. Nu poate pleca din ţară, pentru că potrivit legii adopţiei sunt anumite proceduri", a precizat Maria Piţurcă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult