Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Probleme înainte de începerea anului școlar. Elevii nu vor avea suficient spațiu în clase

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu o lună și jumătate înainte de începerea anului școlar, oficialii din educație descoperă noi probleme.

Nu vor avea spațiu suficient în clase, chiar dacă la școală vor ajunge doar jumătate dintre elevi.

Așa că au întocmit un proiect de ordonanță de urgență, prin care inspectoratele vor cere primăriilor să le pună la dispoziție clădiri suplimentare. Asta în condițiile în care în unele sate au fost închise școlile din lipsă de copii.

Articolul 6 din proiectul aflat în dezbătare publică prevede că: "Ministerul Educației și Cercetării, prin inspectoratele școlare, solicită autorităților administrației publice locale să pună la dispoziția unităților de învățământ alte spații adecvate."

Măsura vine la recomandarea reprezentanților Institutului de Sănătate Publică. Nevoie de spatiu suplimentar va exista cel mai probabil, culmea, la colegiile mari din orașe, acolo unde există și ciclu primar și ciclu gimnazial și de liceu. O altă problemă de spatiu ar putea fi întâlnită în mediul rural, la acele școli din comune unde și în trecut erau înghesuiți elevi de vârste diferite, în clase neîncăpătoare.

Citește și
Școală online
Președintele Federației Naționale a Asociației de Părinți: „Anul următor va fi compromis”

Cele mai mari probleme vor fi în orașele mari, cum ar fi Bucurestiul, la școlile renumite, unde sunt peste 30 de elevi în clase.

Alexandra Cucu, director INSP: "INSP-ul recomandă, în special pentru școlarii din clasele 0-4, pentru cei din clasa a opta și clasa a douăsprezecea, așa cum a fost și anul acesta, să fie favorizați în acest proces și, dacă este posibil, să fie prezenți zilnic la școală. Și atunci, în acest context în care aceștia vin zilnic la școală, iar ceilalți vin jumătate din timpul normal de lucru, e posibil că în unele dintre școli să fie nevoie și de spații suplimentare.”

Elevii ar trebui să fie mutați în încăperi mai mari, daca vor veni toți la ore. Primarul Reșiței are soluții.

Ioan Popa, primarul orașului Reșița: "Noi avem șansa, dacă vreți, între ghilimele, de a avea 2 școli, două licee care s-au închis în urmă cu mai mulți ani, din cauză de reducere demografică. Noi le foloseam până acum ca backup. Noi, din 9 colegii și licee, la Reșita modernizăm 8. Și le folosim ca backup. Se face o școală, un an de zile mutăm copiii în cealaltă. Deci putem folosi aceste 2 școli.”

În județul Sibiu ar trebui să ajungă în școli, din toamnă, peste 52.000 de elevi.

Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean: "la nivelul municipiului Sibiu, unitățile de învățământ la ora actuala, sunt supraglomerate. /.../Daca luam de exemplu câteva unități, unde la ora actuala în condiții non pandemice învață într-un singur schimb, peste 800 de elevi, în situația în care acest sceanariu vă fi aplicat cu un schimb 2, totuși nu s-ar acoperi, mai ales că elevii în clase sunt peste numărul maxim propus de lege, respectiv 25 la primar și 28 de gimnazial.”

La scoala I.L. Caragiale din Sibiu conducerea a cerut corturi sau containere.

Iulia Stoicescu, profesor Școala I.L. Caragiale din Sibiu: "Problema este lipsa spațiului cu care ne confruntăm an de an, la un număr de 630 de elevi într-o școală mică, într-un spatiu mic, este imposibil să-i aducem pe toți fizic la scoală.”

La Cluj, reprezentanții inspectoratului scolar sunt sceptici că vor găsi suficiente spatii.

În mediul rural, edilii se pot ajuta între ei. Și primarul din Bunila - județul Hunedoara, declară că are 2 scoli închise de câțiva ani pentru că nu au mai fost copii în zonă. Ar putea profita de ele comunele vecine.

Romulus Stroia, primarul comunei Bunila: "Aici cred că e ceva mai problematic, mă gândesc că numai microbuze dacă ar fi, să aducă și profesorul și elevii deodată."

Alexandra Cucu, director INSP: "Și intrarea, și atunci și pauzele vor fi decalate succesiv. Deci nu vor mai intra toți copiii la ora 8, ci 2 sau 3 clase la ora 8, următoarele la 8 și un sfert, următoarele la 8 și jumătate, apoi la 8 și 45 și atunci și pauzele la ei vor fi decalate.”

Nevoia de spatii noi ar putea impune și suplimentarea cu profesori, în condițiile în care, în acest an, la titularizare au fost scoase la concurs posturi stabilite cu mult înainte de valul pandemic. Oficialii din sistem mai au la dispoziție doar o lună și jumătate pentru a găsi soluții.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult