Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Problema cu care se confruntă 7 din 10 români. Doar bulgarii au rezultate mai slabe decât noi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Copleşiţi de volumul mare de sarcini, de programul prelungit, sau din cauza nesiguranţei la locul de muncă, şapte din zece romani, sunt stresaţi la serviciu, potrivit Organizaţiei Mondiale a Muncii.

Şi, ca într-un cerc vicios, chiar stresul îi împiedică să fie productivi, spun specialiştii. Deşi suntem printre ţările cu cele mai mari probleme la acest capitol, nu avem politici de sănătate care ar putea rezolva problema.

Stresul este pentru toată lumea. Adică tot timpul trebuie să dai socoteală pentru ce faci, trebuie să îţi iasă, trebuie să ai rezultate.

În general cerinţele, din cauza lipsei de organizare, vin de pe azi pe mâine sau chiar de pe azi pe ieri, unele dintre ele. Nu există job la care să nu fii stresat.

Stresul la locul de muncă este o problemă atât de des întâlnită în România, încât pare că a devenit banală.

Şapte din zece români sunt stresaţi la serviciu, arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Muncii. O problemă mult mai des întâlnită la noi, decât în alte state. Dintre ceilalţi europeni, doar jumătate sunt în această situaţie.

Munca peste program şi volumul prea mare de sarcini par să fie principalele cauze. Însă mai grav este că se poate ajunge la fenomenul numit de psihologi ''burnout''.

Adrian Socol, psiholog: "Nu mă mai pot concentra, nu mai pot rezolva task-urile pe care le am în timp util. Pot să am stări depresive, pot să am dureri de cap, simptome fizice, probleme gastro-interstinale. Nu reuşim să ne desprindem de problemele de la muncă, care ne tot rulează în minte."

În aceste condiţii psihologii ne recomandă să luăm pauze în timpul programului. În Marea Britanie, de exemplu cele mai multe companii plătesc servicii de consiliere pentru angajaţi.

David McDaid, profesor: "Sunt mai multe linii telefonice, operate de mai multe companii, de consiliere pentru angajaţii stresaţi. Unul dintre avantaje este confidenţialitatea, compania nu va şti cine foloseşte linia telefonică, pentru că de multe ori oamenii sunt îngrijoraţi pentru jobul lor şi nu vor să se ştie. " Amedea Enache, fundaţia Estuar: "În România nu există o legislaţie clară, nu există politici de sănătate care să impună să existe asemenea programe şi câtă vreme nu există un input de la nivelul decidenţilor, şi managerii se vor focusa pe obţinerea de profit şi nu pe obţinerea de echilibru''

Cu un angajat stresat, paradoxal, un astfel de manager va pierde bani, nu va câştiga. Productivitatea unui lucrător român este de 62% din media europeană. Doar bulgarii au rezultate mai slabe decât noi.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult