Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primul lot de teste de salivă pentru școli și grădinițe a ajuns în România

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu întârziere a ajuns în țară și primul lot de teste de salivă pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, ce urmează să fie folosite în școli și grădinițe.

Peste 6 milioane de teste au fost aduse de un avion care a aterizat pe aeroportul Otopeni. Testarea copiilor și angajaților din educație va începe după vacanța de 1 decembrie și se va realiza în mare parte acasă. Rezultatele vor fi trimise pe WhatsApp sau mail, iar autoritățile se bazează pe responsabilitatea părinților.

Testele aduse din China au fost descărcate din avion cu ajutorul pompierilor. Sunt suficiente pentru testarea copiilor de la grădinițe până la elevii de liceu și angajații din sistemul de educație timp de o săptămână.

Cele 6,5 milioane de teste din salivă care au ajuns în depozitele inspectoratelor din toată țara reprezeintă doar primul lot dintr-un total de 90 de milioane, de atât este nevoie până la finalul acestui an școlar. Screening-ul pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 în rândul elevilor și angajaților din educație ar fi trebuit să înceapă în urmă cu câteva săptămâni, dar s-a tot amânat. Acum avem testele, însă luni este zi liberă oficială de la stat, apoi este 1 decembrie, iar elevii vor reveni fizic în bănci joi.

Până atunci testele trebuie să ajungă în școli.

Citește și
Test covid
De ce testele de salivă din școli sunt importante pentru epidemiologi

625 de mii de teste din salivă au ajuns și la depozitul Inspectoratului Școlar București. Acestea ar fi trebuit să fie deja distribuite școlilor, însă în acest moment sunt doar păzite de reprezentanții inspectoratelor din fiecare sector. Aceștia așteaptă de ore bune să le ridice, însă nu au listele cu necesarul pentru fiecare unitate de învățământ.

Conform procedurii, elevii ar trebui să primească în fiecare vineri câte două teste pentru săptămâna ce urmează.

„În consiliul de administrare s-a hotărât să se facă acasă această testare a copilașilor, iar printr un sistem de comunicație, ca prin WhatsApp cu grupul de părinți, să se transmită rezultaelele cele pozitive, fără cele negative”, spune directoarea Școlii „Sfinții Voievozi”.

La fel se va întâmpla în cea mai mare parte dintre școli, unde directorii au decis ca testarea să se facă acasă.

„Ne bazăm realmente pe faptul că vor face testarea cu responsabilitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISMB, Eleonora Gojnete.

Mateo și fratele lui, Alex - care s-a și vaccinat la cei 12 ani, vor să le dea o mâna de ajutor colegilor din toată țara și îi asigură că testul e ușor de făcut. Detalii în video.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult