Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primăria Constanța, amendată cu 50.000 de lei pentru lipsa spațiilor verzi. Este o premieră în România

Your browser doesn't support HTML5 video.

Avem şi o premieră, în România. Garda de Mediu a amendat Primăria Constanța, cu 50.000 de lei, pentru că oraşul are prea puţin spaţiu verde.

Potrivit legii, administraţiile locale ar trebui să asigure minimum 26 de metri pătraţi de spaţiu verde, pe cap de locuitor, însă multe oraşe, sunt departe de acest obiectiv.

Cu cât de îndepărtezi de plajă, unde este briza, aerul din Constanța devine tot mai greu de respirat. Sunt multe maşini, se construieşte de zor, e praf şi sunt prea puţini arbori. Primăria a fost amendată pentru că nu a reuşit să amenajeze suficiente oaze de verdeaţă.

Ileana Andrei, comisar șef Garda de Mediu Constanța: „Suprafaţa rezultată din registrul spaţiilor verzi fiind de 17,7 mp. Amenda aplicată a fost în valoare de 50.000 de lei."

Alin Vintilă, purtător de cuvânt Primăria Constanța: „Este o amendă justificată, dar nu trebuie să uităm cum am ajuns aici. În anii trecuţi, în mandatele trecute, au fost retrocedate 80 de hectare. Erau terenuri pe malul lacului unde ştim cu toţii că era un parc, sau terenuri în nordul staţiunii unde era numai spaţiu verde."

Citește și
atarnat autobuz
Un bărbat a mers atârnat de un autobuz prin Constanța. VIDEO

Multe parcuri au dispărut. De pildă, aici, în apropierea portului Constanța.

Cosmin Bârzan, activist de mediu: „Îmi amintesc când eram copil că era un loc de joacă. Acum, iată, este o parcare."

Constanța nu este singurul oraş în această situaţie. Nici Bucureştiul, Iaşiul ori Bacăul - spun cei de la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, nu respectă suprafețele cerute de lege. Cel mai rău stă Ploieştiul, unde fiecărui locuitor îi revin doar 9 metri pătraţi de verdeaţă.

 

BUCUREŞTI-22,56 mp.

IAŞI-22,73 mp.

BACĂU-22,37 mp.

PLOIEŞTI-9,31 mp.

Magdalena Trofin, viceprimar Ploiești: „Avem o astfel de cifră pentru că de-a lungul timpului s-a construit haotic. În acest moment, orice autorizaţie trebuie să respecte norma de 24% suprafaţa verde." Edilii spun că în lipsa terenurilor nu au cum să mai amenajeze noi parcuri. Însă, marile oraşe ale Europei, preocupate de mediu, au găsit soluţii.

Administraţia Parisului - de exemplu - a amenajat o alee plină de verdeaţă, pe o cale ferată abandonată, suspendată la 10 metri deasupra străzilor. Culoarul verde creat pe vechiul viaduct a devenit unul dintre locurile preferate pentru plimbare şi jogging.

Iulian Dudiță, președinte de asociație: „Unii consideră și cimitirele ca și spații verzi"

Municipalitatea Krakoviei a început să amenajeze aşa numite pocket-parks, mini-părculețe, între blocuri sau la colţ de stradă, unde oamenii se pot relaxa înconjuraţi de verdeaţă. A alocat 3% din bugetul oraşului spaţiilor verzi.

Hamburgul are o altă strategie: îi subvenționează pe proprietarii care doresc să amenajeze acoperişuri verzi de cel puţin 20 de metri pătraţi pe clădirile lor. Edilii estimează că 70% din totalul acoperișurilor din oraș care se pretează la o asemenea soluţie ecologică vor fi acoperite cu vegetaţie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult