Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele federației de hochei anunță măsuri după scandalul intonării imnului secuiesc. Reacția ministrului Sportului

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a declarat că incidentul de la Campionatul Mondial, în care jucători din naţionala României au cântat imnul secuiesc împreună cu fanii, va fi analizat, joi.

Hălăucă a declarat că numai jucătorii de etnie maghiară au participat la acel moment, nu şi cei de etnie română şi cei naturalizaţi.

"Eu nu am fost acolo, dar am urmărit meciurile şi ştiu ce s-a întâmplat. Am convocat de urgenţă Biroul Federal, pentru joi, şi urmează să luăm măsuri. Nu trebuia să se întâmple aşa ceva! Jucătorii trebuiau să iasă de pe gheaţă când a început să se cânte imnul secuiesc. Iniţial, la staţia de amplificare s-a pus imnul Ungariei şi s-a ridicat drapelul Ungariei. Aşa se procedează, se cântă imnul echipei câştigătoare. Nu ştiu dacă jucătorii au cântat şi imnul Ungariei, dar ştiu că mulţi au rămas pe gheaţă şi au cântat imnul Ţinutului Secuiesc. Nu e o noutate, s-a mai întâmplat acest lucru şi pe vremea când era preşedintele federaţiei domnul Barna (n.r. - Tanczos Barna, în prezent ministru al mediului, propus de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, UDMR. Acesta a fost prezent în tribună, la meciul cu Ungaria). Trei jucători, Bedilă, Gliga şi Mircea Constantin s-au dus direct la vestiar. Unii, precum Trancă, Toke şi alţii de alte etnii, au rămas pe gheaţă, în partea opusă galeriei Ungariei. Biroul Federal va lua măsurile care se impun. Cazul va ajunge şi la Comisia de Disciplină a federaţiei. În Biroul Federal sunt 13 membri, dintre care doar unul este de etnie maghiară, Laszlo Hodoş, de la SC Miercurea Ciuc”, a spus Alexandru Hălăucă pentru GSP.ro, potrivit News.ro.

El consideră incidentul drept o încercare de destabilizare a aechipei naţionale: "În 2014, când am preluat funcţia de preşedinte, echipa naţională era complet destrămată. Timp de 2-3 ani m-am rugat de jucătorii maghiari şi români să vină la echipa naţională. Pur şi simplu refuzau. M-am chinuit să-i facă să vină şi să refacem naţionala. Dar acum, din partea celor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc se încearcă destabilizarea echipei naţionale. În august vom avea alegeri şi probabil că vor să pună pe cineva din acea zonă”.

Reacția ministrului Sportului

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, că, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă de la Ljubljana, galeria a cântat imnul secuiesc, iar jucătorii de etnie maghiară din naţionala României s-au alăturat fanilor, deoarece cântecul "reprezintă o valoare locală a acelor sportivi", potrivit News.ro.

"Aş vrea să încep prin a felicita sincer jucătorii echipei naţionale pentru performanţa de a ajunge la Campionatul Mondial.

Un lucru trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: hocheiştii din echipa naţionala nu au cântat Imnul Ţinutului Secuiesc în locul Imnului României la Campionatul Mondial de Hochei de la Ljubljana.

Regulamentul scrie foarte clar, la asemenea campionate se cântă imnul statului a cărui echipă a câştigat un meci şi nu este ca la fotbal unde, la începutul meciului, se ascultă imnul fiecărui stat, reprezentat de echipele naţionale care joacă.

După cum bine ştim, din păcate, naţionala României a pierdut meciul, astfel că, oficial, nu s-a cântat Imnul României, conform regulamentului.

În altă ordine de idei: după meci, galeria a început să cânte Imnul Ţinutului Secuiesc, urmând ca jucătorii de etnie maghiară să i se alăture. Acest cântec nu este împotriva României sau a comunităţii majoritare, ci reprezintă o valoare locală a acelor sportivi, a minorităţii maghiare din care ei fac parte.

Acest scandal nu este despre Imnul Secuiesc, ci despre lipsa de respect", a declarat Novak, într-o postare pe Facebook.

După meciul Ungaria - România, scor 4-2, de la Ljubljana, disputat în cadrul Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, divizia a doua valorică, jucătorii români de etnie maghiară au cântat împreună cu hocheiştii unguri şi cu o parte a publicului imnul secuiesc. Jucătorii de etnie română nu au participat la acest moment.

România a pierdut toate meciurile din cadrul competiţiei şi a retrogradat în liga a treia valorică.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult