Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele CE i-a cerut lui Xi Jinping să-şi folosească influenţa asupra Rusiei pentru a stopa războiul din Ucraina

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avut, joi, o discuţie de aproape trei ore cu liderul Xi Jinping, pe care l-a îndemnat să-şi folosească influenţa asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Charles Michel, cel care prezidează reuniunile liderilor UE, a avut joi discuţii cu preşedintele chinez Xi Jinping la Beijing, în prima întâlnire faţă în faţă de la începutul pandemiei între şeful unei instituţii europene şi oficiali chinezi de rang înalt.

Michel a declarat presei că întâlnirea a durat aproape trei ore şi că a petrecut "mult timp" discutând cu intelorcutorul său chinez despre situaţia din Ucraina. Michel a spus că l-a îndemnat pe Xi să îşi folosească influenţa în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU pentru a convinge Rusia să accepte aplicarea dreptului internaţional, potrivit The Guardian, citată de News.ro.

"Preşedintele Xi a spus foarte clar că China nu furnizează arme Rusiei", a declarat Charles Michel, adăugând că liderul chinez a mai spus că "ameninţarea nucleară a Rusiei nu este acceptabilă şi este iresponsabilă".

Michel a mers fără Von der Leyen la întâlnirea cu Xi Jinping 

„Sper sincer că întreaga comunitate internaţională, inclusiv China, va folosi toate mijloacele şi instrumentele posibile pentru a convinge Kremlinul şi Rusia să pună capăt războiului şi să respecte suveranitatea Ucrainei”, a declarat Charles Michel.

Citește și
lukasenko
Preşedintele Lukaşenko acuză Ucraina că încearcă "să târască" NATO în război

Solicitările UE sunt similare cu mesajul transmis lui Xi luna trecută de cancelarul german Olaf Scholz, când acesta a mers, la rândul său, pentru prima dată la Beijing.

Potrivit unui comunicat de la Bruxelles, Charles Michel şi Xi Jinping au discutat despre "războiul nejustificat şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei". Luna trecută, un mesaj video al lui Michel transmis cu ocazia unei expoziţii comerciale găzduite de Shanghai, care folosea un limbaj similar, a fost eliminat din program de către autorităţile chineze, menţionează The Guardian.

Mesajul lui Michel este în concordanţă cu linia UE privind Ucraina, dar unii diplomaţii şi-au exprimat temerea că această vizită la Beijing ar fi un pas greşit din punct de vedere politic din partea preşedintelui Consiliului European.

De asemenea, diplomaţii UE au ridicat semne de întrebare cu privire la decizia lui Michel de a se întâlni singur cu Xi, fără preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care este responsabilă de elaborarea şi executarea politicilor UE.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult