Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul spaniol, Pedro Sanchez: ”Putin încearcă să slăbească UE, pentru că o vede ca pe o ameninţare”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, despre invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, că Vladimir Putin încearcă să slăbească Uniunea Europeană.

Premierul consideră că Putin vede UE ca pe o ameninţare, un proiect geopolitic la scară globală, fundamentat pe valori opuse regimului de la Moscova, potrivit News.ro.

El a mai spus că liderul Rusiei nu credea că va exista această unitate a comunităţii internaţionale, dar realitatea l-a contrazis.

Premierul spaniol a declarat în cadrul conferinţei comune că această vizită este importantă pentru că vrea să transmită un mesaj de recunoştinţă celor mai bine de un milion de români care trăiesc în Spania, pentru felul în care au contribuit la dezvoltarea Spaniei.

”Vrem să transmitem mulţumiri şi poporului român, pentru că se integrează foarte bine, muncesc din ngreu, şi este un lucru care dovedeşte că suntem două popoare înfrăţite”, a mai spus premierul Pedro Sanchez.

Citește și
Maia Sandu, Klaus Iohannis
Maia Sandu lângă Iohannis, la Chișinău: ”Rusia a pornit un război neprovocat împotriva Ucrainei”

El a precizat că, din punct de vedere economic, atât România, cât şi Spania au relaţii economice foarte bune.

”În anul 2020, datele indică că au avut loc schimburi comerciale de la bine de 500 de miloane de euro, dar se pot face îmbunătăţiri în privinţa investiţiilor”, a mai afirmat premierul spaniol.

Pedro Sanchez a precizat că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre nevoia organizării, în acest an, a unui summit bilateral între cele două guverne, pentru a întări şi mai mult relaţiile bilaterale dintre cele două state.

În privinţa războiului din Ucraina, declanşat de Vladimir Putin, premierul Spaniei a precizat că de-a lungul multor ani, preşedintele rus a încercat să slăbească UE.

Preşedintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez a arătat că trebuie să fim conştienţi de unde a plecat acest conflict şi de ce a invadat Putin Ucraina.

”Preşedintele Zelenski a fost destul de clar când a vorbit despre acest lucru, Putin a invadat Ucraina pentru că o percepe ca pe o ameninţare la procesul democratic. Putin încearcă să slăbească Uniunea Europeană, pentru că o vede ca pe o ameninţare, un proiect geopolitic la scară globală, fundamentat pe valori opuse regimului de la Moscova. Trebuie să fim conştienţi de acest diagnostic şi să fim uniţi, aşa cum am fost de la începutul acestei invazii, toate guvernele, toate societăţile să fie unite în jurul Guvernelor proprii. Putin a crezut că vom acţiona fiecare separat, nu credea că comunitatea internaţională va da dovadă de această uniune, dar realitatea l-a contrazis. Cu toţii condamnăm această invazie, ne-am unit şi în ceea ce priveşte solidaritatea cu poporul ucrainean, fiecare ţară oferă materiale de luptăm de apărare şi ajutoare umanitare către Ucraina”, a afirmat premierul spaniol, precizând că se referă la libertăţi, la democraţie şi respectul faţă de drepturile omului.

Premierul spaniol a afirmat că ţara sa a aprobat un pachet de ajutoare umanitare, cel mai mare din istoria ţării, 23 de milioane de euro, pentru Ucraina.

”I-am transmis preşedintelui Iohannis solidaritatea poporului spaniol nu numai în ceea ce priveşte fluxul de refugiaţi din Ucraina dar şi din alte ţări. Spania va continua să ofere un exemplu în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor, nu doar cei care vin din Ucraina, dar şi cei care vin prin Republica Moldova”, a mai spus premierul Spaniei.

Pedro Sanchez a menţionat că trebuie să existe unitate şi în privinţa sancţiunilor la adresa Federaţiei Ruse.

”Este important să îi transmitem lui Putin şi oligarhilor lui două mesaje clare. Pachetul de sancţiuni va continua să crească. Săptămâna aceasta am aprobat un nou pachet de sancţiuni, foarte dur, la adresa oligarhilor şi îndreptat spre economia din Rusia. În Spania am aplicat sancţiuni foarte dure în ceea ce priveşte oligarhii ruşi din ţara noastră”, a mai spus el.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult