Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul Cîţu, la Institutul „Matei Balş”: „Vinovaţii vor suporta consecinţele, indiferent de funcţia pe care o au”

Premierul Florin Cîţu anunţă că a mers, sâmbătă, la Institutul „Matei Balş" pentru a se asigura că nu va exista pauză în ceea ce priveşte ancheta în cazul incendiului care a avut loc în urmă cu o zi.

De asemenea, el arată că vinovaţii vor suporta consecinţele, transmite Agerpres.

„Astăzi am fost să văd ce s-a întâmplat la Institutul Matei Balş. Am mers pentru a mă asigura că nu le lipseşte nimic celor care cercetează cauza incendiului şi că nu va exista pauză în această anchetă. Avem nevoie de adevăr cât mai repede. Am discutat cu managerul institutului, Maria Niţescu, şi cu doctorul Apostolescu, care a fost de gardă în noaptea incendiului", a scris premierul, sâmbătă, pe Facebook.

Cîţu menţionează că mai sunt multe lucruri de făcut în spitale şi subliniază că expresia "merge şi aşa" trebuie să dispară din mentalitatea care se reflectă în modul de lucru din instituţiile statului.

„Este nevoie de criterii de performanţă urgent şi le voi introduce. Salariile mari din sectorul public, comparativ cu sectorul privat, trebuie justificate de un mod de lucru profesionist, indiferent de domeniul de activitate și vă promit: vinovaţii vor suporta consecinţele, indiferent de funcţia pe care o au. Nimeni nu este mai presus de lege, iar în mandatul meu se va şi materializa acest principiu", a mai scris el.

Citește și
Care este starea celor 53 de pacienți cu Covid-19 transferați de Institutul ”Matei Balș”
Încă un deces după tragedia de la Matei Balș. Care este starea pacienților cu Covid-19 transferați

Şase oameni au murit în urma incendiului care a avut loc vineri dimineaţa la Institutul „Matei Balş" şi 53 au fost transferaţi către alte spitale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult