Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul a răspuns după 3 săptămâni la scrisoarea comisarului Corina Creţu privind întârzierile în proiecte cu fonduri UE

Your browser doesn't support HTML5 video.

Viorica Dăncilă se întâlneşte săptămâna viitoare cu comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, după ce aceasta a acuzat autorităţile pentru întârzierile din infrastructură.

În contextul în care ţara noastră riscă să piardă mulţi bani europeni, Guvernul ia atitudine abia după ce scrisoarea în care România este criticată a ajuns în spaţiul public.

În ciuda faptului că scrisoarea trimisă de Corina Creţu a ajuns la ministerul Transportului pe 25 aprilie, premierul României a avut abia pe 16 mai prima reacţie. Oricum Viorica Dăncilă este de părere că nu are nici o vină în aceste întârzieri şi da vina pe situaţia de anul trecut.

"Acea scrisoare este o evaluare a activităţii pe domeniul transporturilor pentru anul trecut, o să am o întâlnire cu doamna Corina Creţu, pe data de 21, la Bacău", a spus premierul.

Comisarul European pentru politica regională critica modul în care sunt planificate şi puse în practică proiectele mari de infrastructură din ţara noastră. Exemplul negativ este autostrada Lugoj - Deva, unde licitaţia a pornit fără acordul de mediu - iar construcţia a fost parţial blocată. Liderul PSD Liviu Dragnea a sărit în ajutorul premierului.

Citește și
Corina Cretu
Avertisment pentru România. Țara noastră riscă să piardă miliarde de euro de la UE

"În ceea ce priveşte autostrăzile, OUG privind parteneriatul public-privat va fi în final publicată, ea a fost adoptată, dar şi până la publicare mai sunt unii pe traseu care pun piedici, îi deranjează, va ieşi şi ordonanţa despre achiziţiile publice”, a spus Dragnea. „Supărarea mea era în general generată de faptul că nu simţeam o voinţă serioasă din partea anumitor oficiali de a depăşi, ocoli aceste piedici care sunt inventate şi puse mereu în calea acestor investiţii "

Comisia Europeană îşi declară disponibilitatea de a pune la dispoziţie experţi pentru că România să atragă mai multe fonduri. Anul acesta, potrivit datelor de la Finanţe, ţara noastră a absorbit aproape 300 de milioane de euro din 30 de miliarde, fonduri europene, adică 1%.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult