Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pregătiri pentru Bobotează. Înalt Prea Sfințitul Teodosie s-a urcat de 5 ori pe o cisternă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este Ajunul Bobotezei, iar, conform tradiției, la malul mării a avut loc o slujbă specială de sfințire a apei. Ceremonia religioasă a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie.

Deși, marți, prelatul părea nehotărât dacă să se urce din nou pe cisternele de apă, acum, ajutat de mai mulți preoți s-a cățărat totuși pe autospecialele pline cu apă.

 

Apoi, Teodosie va arunca crucile în Dunăre, la Hârșova.

 

Joi, de Boboteză, procesiunea o va lua de la capăt.

 

Citește și
Pregătiri pentru Bobotează, la Constanța. Se așteaptă 20.000 de oameni la slujbă
Pregătiri pentru Bobotează, la Constanța. ÎPS Teodosie nu se teme de îmbulzeală: Agheazma nu infectează, nu este periculoasă

Slujba de sfințire a apei a început înainte de răsăritul soarelui în Arhiepiscopia Tomisului. Abia când catedrala era inundată de lumină, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie a ajuns în fața butoaielor cu apă. Energic, a sărit chiar printre butoaie, apoi s-a cățărat pe o cisternă plină cu apă.

Ca să nu alunece pe scara metalică, înaltul prelat a fost ajutat de mai mulți preoți.  

 

De cinci ori s-a urcat Înalt Prea Sfințitul Teodosie pe fiecare cisternă, și de fiecare dată a fost ajutat să urce și să coboare.

Și tot pe autospecială, Înalt Prea Sfințitul Teodosie a ținut o scurtă predică în fața enoriașilor, ba chiar și-a certat subordonații.

 

Înalt Prea Sfințitul Teodosie: „Dacă alaltăieri spuneam că nu mai urc pe cisterne, ieri am constat că subalternii mei nu s-au îngrijit de vase și s-au stricat. De aceea trebuie eu să și comand să și controlez, și la anul vom avea mai multe și le vom repara pe cele stricate voi face numai jos sfințirea apei. Pentru mine nu este un efort, dar unii se mai miră de ce urc aici. Trebuie apă pentru tot poporul. Mulțumim bunului Dumnezeu că n-am obosit, am făcut doar un antrenament pentru mâine."

La sol, enoriașii înarmați cu recipiente și sacoșe așteptau să primească apa sfințită. Ca la un semn, a început și îmbulzeala.

Credincios: „Mă chinuiesc și eu să iau. Ce-o face cu atâtea sticle, câte 20 de sticle. 2-3 sticle la fiecare casă eu cred că ajunge, nu?! Ăsta-i omu nostru."

Credincios: „Și pentru mama, pentru vecinele mamei și pe cine mai vrea, cine mai vrea îi dau o sticlă. Pentru sănătate, liniștea casei, a familiei."

Credincios: „Deocamdată îmbuteliez pentru biserică, pentru toată lumea care vine la biserică și pe urmă o să iau și pentru acasă. O să beau până pe 14 ianuarie, dimineața pe stomacul gol și stropesc prin casă. Nu știu lumea cum crede, dar eu cred."

Credincios: „Am reușit să luăm Agheasmă pentru mai multă lume că suntem din Mangalia și să o împărțim că nu ajunge toată lumea. E o zi minunată, e o zi de sfințire, de binecuvântare."

Imediat după slujba de sfințire, Înalt Prea Sfințitul Teodosie s-a îndreptat spre Hârșova. Deși suntem încă în Ajunul Bobotezii, Arhiepiscopul va arunca mai multe cruci în Dunăre. Joi, întreaga procesiune va fi reluată, dar de această dată în Portul Tomis din Constanța.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult