Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poveste cutremurătoare în județul Prahova. Un bărbat invalid, a sfârșit ars, după ce locuința a fost cuprinsă de flăcări

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poveste cutremurătoare în județul Prahova, unde un bărbat de 60 de ani, invalid, a sfârșit ars în casă, după ce locuința i-a fost cuprinsă de vâlvătai. Omul se deplasa cu greu, așa că n-a putut fugi din calea flăcărilor.

Bărbatul nu avea pe nimeni să-i poarte de grijă și doar vecinii îl vizitau din când în când și îi aduceau de mâncare. De această dată, au ajuns la el prea târziu.

Fumul care se ridica din curtea bărbatului a atras atenția câtorva vecini. Când au mers să vadă ce se întâmplă oamenii l-au văzut trântit la pământ pe omul de 60 de ani. Mica sa locuință ardea toată.

Localnic: "Prima dată am crezut că este la vecinul, nu că este la el, dar când ne-am apropiat acolo, el a încercat să se salveze, cred că a luat foc de la lumânare." 

Localnic: "Era un om destul de amărât, era fără niciun venit și bolnav avea ceva cu picioarele o infecție și se chinuia de pe o zi pe altă." 

Citește și
incenidu
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Arad, provocat de un pacient. Mai multe persoane au fost evacuate

Echipajele de urgență au reușit să stingă focul însă pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic. 

Raluca Vasiloaie, purtător de cuvânt al ISU Prahova: "Incendiul se manifesta la întreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Trupul bărbatului a fost găsit carbonizat." 

Vecinii povestesc că victima nu era de prin partea locului. Se aciuase în casa veche și trăia din mila celor câtorva localnici.

Localnic: "Îi duceam mâncare, îi duceam apă. Nu, nu mai avea putere în el."

Localnic: "El era săracu un băiat liniștit, așa bun, dar avea o defecțiune pe la picioare. Era bolnăvicios așa."

Pompierii încearcă acum să stabilească de la ce a pornit focul. Trupul victimei a fost transportat la serviciul de medicină legală, iar autoritățile se vor îngriji de înmormântare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult