Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Posibilă contaminare în masă la Spitalul Județean din Suceava. Parchetul a dispus începerea urmăririi penale

Posibilă contaminare în masă la Suceava, unde medicii au fost obligați să meargă în continuare la spital și să trateze pacienți, deși mulți erau confirmați cu coronavirus sau suspecți de infectare.

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, deoarece la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, examinând mai multe articole din data de 23 martie publicate în mediul on-line, s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de "zădărnicirea combaterii bolilor" şi "abuz în serviciu", prevăzute de Codul penal, "în sensul că la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase", informează un comunicat al instituţiei.

"Totodată, din conţinutul publicaţiilor on-line a rezultat faptul că anumiţi funcţionari publici din sistemul medical şi-au exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere intereselor legitime ale cetăţenilor, prin aceea că, în contextul pandemiei existente la nivel mondial, au solicitat cadrelor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava prezenţa, la data de 23.03.2020, la serviciu, a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând într-o posibilă contaminare, în masă", se arată în comunicat.

Citește și
Ion Lungu
Edilul din Suceava s-a autoizolat în primărie, după confirmarea unei angajate cu COVID-19

Potrivit acestuia, în acest context, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus începerea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sus-menţionate, cauză aflată în urmărire penală proprie, cu sprijinul structurilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, bazată pe o comunicare interinstituţională şi cu respectarea măsurilor sanitar-epidemiologice.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanţelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanţilor, urmând ca cercetările să fie extinse şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni şi al lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult