Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ponei folosiți în terapia copiilor cu dizabilități, furați la Bistrița

Your browser doesn't support HTML5 video.

Furt neobişnuit într-o comună din judeţul Bistriţa-Năsăud. Doi ponei, folosititi în terapia copiilor cu dizabilităţi, au dispărut din curtea stăpânului.

Bărbatul şi-a dat seama de furt abia după ce a văzut că funia de care erau legate animalele era tăiată, aşa că a mers la poliţie.

Cei doi ponei, de 4, respectiv 10 ani, au fost furaţi pe rând, în decurs de două nopţi, din curtea stăpânului lor.

Eusebiu Andronesi, proprietar: "Aici, în faţă, era primul furat, al doilea în spatele meu. Dormeam în casă, nu credeam că vine cineva şi are tupeul să intre în curte."

"Dimineaţa, când m-am trezit pe la şapte, nu mai era un ponei. Ne-am făcut griji la primul, dar nu ne-am dat seama că vine şi a doua oară să fure", spune un angajat.

Citește și
carabinieri italia
Un italian a minţit că a câştigat marele premiu la loto, dar i l-au furat românii

Proprietarul, care mai are alţi 20 de cai şi un ponei, obişnuia să închirieze animalele în scopul terapiei copiilor cu dizabilităţi.

"Vin copii în general abandonaţi în spital şi cu probleme de sănătate”, explică el.

Bărbatul a distribuit pe o reţea socială o fotografia cu cei doi căluţi, dar a mers şi la poliţie să declare dispariţia.

Crina Sârb, purtător de cuvânt IPJ Bistrița: "Poliţiştii au fost sesizaţi că din curtea unui imobil, situat pe raza localităţii Podirei, au fost sustraşi doi ponei în valoare de aproximativ 1.500 euro. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de furt calificat."

Ambii ponei sunt microcipati, susţine proprietarul. Astfel, dacă vor fi vânduţi mai departe, pot fi identificaţi mai uşor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult