Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Planurile urbanistice pe sectoare, care vizează 80% din suprafaţa Capitalei, suspendate pentru un an

Your browser doesn't support HTML5 video.

O victorie a societăţii civile în fața unor rețele de interese. Așa a catalogat primarul Capitalei suspendarea, pentru 12 luni, a planurilor urbanistice de sector.

Nicușor Dan ar fi vrut un răgaz de doi ani, timp în care documentele să fie verificate astfel încât să nu mai fie sacrificat nici măcar un metru pătrat de spațiu verde în București. S-a lovit însă de o parte dintre consilieri.

Cu 29 de voturi pentru şi 26 împotrivă şi 0 abţineri, proiectul a fost aprobat în totalitate.

„-Reluați numărătoarea! Suntem 54 de consilieri generali la ședință, de unde 29 plus 26? -Valeriu Suhan apare de două ori, deci a intrat de pe două dispozitive. A votat şi online şi verbal. Dl Naşi Calentaru a votat verbal spunând că nu s-a putut conecta, dar s-a conectat şi a votat împotrivă. -Nu e vina noastră, noi am semnalat o disfuncţionalitate. Nu au ieşit cheile de verificare."

Aceste replici în contradictoriu s-au auzit în sala de ședință.

Citește și
nicusor dan captura
Nicuşor Dan: O să avem iarna viitoare o centrală provizorie la Titan. Avariile la termoficare o să fie doar punctuale

Înainte de votarea deciziei, planurile de sector au fost analizate pe rând. Iată, de exemplu, cum s-a dezbătut transformarea a 200 de hectare de zonă verde, din sectorul 5.

Rareş Hopincă -consilier general: „Prin PUZ coordonator, sector 5 în Zona Antiaeriană, se propune 50 de hectare de parc. Un parc pe bune, nu aceasta pădure de ambrozie şi moloz."

Nicușor Dan, - primarul Capitalei: „Dacă administraţia publică locală nu a fost în stare ca pe un maidan de 200 de ha să facă păduri urbane sau parcuri, deşi terenul era prevăzut că atare în PUG, nu înseamnă că trebuie să facem acolo cazărmi şi puşcării."

Ca să treacă, propunerea primarului a avut nevoie de toate voturile consilierilor USR şi PNL. Planurile suspendate pentru următorul an privesc mai bine de 80% din suprafața Capitalei. Două dintre ele au și fost anulate, în prima instanță, de Tribunalul București pe motiv că sunt nelegale.

Un amendament la hotărâre le va permite, totuși, construcția celor care au obținut deja autorizațiile, ori le așteaptă, în această perioadă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult