Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Piața imobiliară, în scădere susținută. S-au vândut mai puține case și apartamente

Your browser doesn't support HTML5 video.

S-au vândut mai puține case în această vară, comparativ cu vara anului trecut. În București a fost o scădere de 6%, când vine vorba de apartamente, dar în alte orașe, scăderile au fost însemnate.

De vină ar fi dobânzile mai mari pentru credite și facturile uriașe la energie. Specialiștii spun că reducerea vânzărilor pe piața imobiliară va duce la o stabilizare a prețurilor, care, în ultima vreme, au tot crescut.

Un apartament din sectorul 2 al Capitalei are peste 83 de metri pătrați, costă 225.000 de euro fără TVA și este pregătit de vânzare. Însă nu mai sunt clienți ca anul trecut.

Pompei Mititean, consultant financiar: „În acest trimestru constatăm o scădere a cererii cu 10, 20 chiar și cu 30% în unele zone din Capitală. Roborul crește în continuare, se preconizează o creștere atât în trimestrul III, cât și în trimestrul IV al IRCC-ului, ceea ce duce la o dobândă destul de ridicată, iar costul creditului este mult mai ridicat, iar și oamenii se reorientează să stea în chirie un an sau doi, până când lucrurile se stabilizează.”

S-a intrat într-o zonă de stabilizare a prețurilor

Datele de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară arată că vara aceasta au fost cumpărate puțin peste 42.000 de apartamente, cu peste 6.000 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și
case pasive
Ce este o casă pasivă. Proprietarii unei astfel de locuințe au facturi infime

Dacă analizăm numărul de apartamente vândute în București în lunile iunie, iulie și august, vedem o scădere de 6%, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Mai puțin cu 769 de locuințe au fost cumpărate și în Cluj. Este la fel și în județele Timiș, Iași ori Constanța.

În ultima vreme, locuințele s-au scumpit de la un an la altul. Cea mai mare creștere este la Cluj. Dacă în august 2021 un metru pătrat era puțin sub 2000 de euro, anul acesta vedem o creștere de peste 20%.

Daniel Crainic - director de marketing portal imobiliare: „Suntem într-o perioadă în care prețurile nu mai cresc la modul galopant, cum au făcut-o în ultimii 12 luni. Aș spune mai degrabă că ne aflăm într-o zonă de stabilizare a prețurilor.”

Gabriel Blăniță- consultat imobiliar: „Preţurile variază și în funcţie de cerere, iar în ultima perioadă nu au mai fost cereri.”

În total, la nivelul întregii țări, în această vară s-au cumpărat mai puţine locuinţe față de vara trecută. Scăderea este de 7600.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult