Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri în mai multe state. România, printre țările afectate

Grupul farmaceutic american Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra săptămâna aceasta unor state membre ale Uniunii Europene, au declarat joi pentru Reuters mai mulţi oficiali guvernamentali.

România a primit doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, cealaltă jumătate urmând să fie alocată gradual până la finalul lui martie, iar livrările vor reveni la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Situaţia este similară în Polonia, ţară care luni a primit doar 176.000 de doze, adică aproape jumătate din ceea ce aşteptau autorităţile de la Varşovia.

Guvernul ceh se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni, astfel că a decis să încetinească programul de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel. "Trebuie să ne aşteptăm la o reducere a numărului de programări la vaccinare în următoarele trei săptămâni", a declarat joi ministrul ceh al Sănătăţii, Jan Blatny, adăugând că Pfizer a redus livrările cu 15% în cursul acestei săptămâni şi cu până la 30% pentru următoarele două săptămâni.

Pfizer şi partenerul german BioNTech nu au dorit să comenteze situaţia, reluând comunicatul transmis săptămâna trecută, în care anunţau o reducere a livrărilor pe măsură ce extind producţia în Europa.

Citește și
Vaccinare in Israel
Mulți israelieni se infectează deși au fost vaccinați. "O singură doză e mai puţin eficientă decât am crezut"

În condiţiile în care guvernele din Europa încă nu şi-au revenit de pe urma anunţului privind reducerea surprinzătoare a livrărilor, oficialii subliniază că aceste reduceri le subminează eforturile de a-şi vaccina cetăţenii şi a combate o pandemie care a provocat decesul a peste două milioane de persoane.

Miercuri, autorităţile italiene au ameninţat că vor demara acţiuni în justiţie împotriva Pfizer.

În Ungaria, unde autorităţile şi-au dat aprobarea pentru utilizarea vaccinului produs de grupul britanic AstraZeneca şi a celui dezvoltat de grupul rus Sputnik V, înainte de o decizie a Autorităţii Europene din domeniul medicamentelor, un oficial guvernamental a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru a se asigur că atât Pfizer cât şi alţi producători de vaccinuri respectă calendarul de livrări convenit.

Până acum, Comisia Europeană a comandat un număr de 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.

Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două milioane de doze, doar vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost aprobat până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor. EMA examinează în prezent documentaţia pentru vaccinul AstraZeneca/Oxford şi a anunţat că o decizie privind acordarea Autorizaţiei de Comercializare Condiţionată (CMA) în UE ar putea fi luată la reuniunea din 29 ianuarie a Comitetului pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult