Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban, despre eliminarea unor restricții. Ce evenimente ar putea fi permise curând

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ludovic Orban a anunţat că Guvernul va prelungi starea de alertă şi va lua noi măsuri de relaxare, cum ar fi permiterea manifestaţiilor în anumite condiţiii.

Manifestațiile ar urma să se desfășoare cu un număr limitat de participanți, care vor fi obligați să poarte măști.

„Vom prelungi starea de alertă şi discutăm evident nişte măsuri să mai reducem din restricţii. Am să vă spun că m-am gândit să permitem manifestaţiile, în anumite condiţii. Sigur, reglementate, cu mască, număr limitat de persoane”, a afirmat Ludovic Orban.

Şeful Executivului a adăugat că măsurile vin în contextul în care a văzut nişte comentarii răutăcioase şi a precizat că Guvernul PNL nu s-a temut niciodată de adunările publice şi a fost mereu deschis dialogului.

„Am văzut nişte comentarii care sunt răutăcioase şi nu au nicio legătură cu guvernul nostru. Guvernul nostru întotdeauna a fost deschis dialogului şi niciodată nu s-a temut de adunări publice”, a conchis Orban.

Citește și
Guvernul analizează prelungirea stării de alertă cu 30 de zile
Guvernul amână discuția privind prelungirea stării de alertă. Ce restricții ar putea fi impuse

Premierul Ludovic Orban a anunţat joi că va trebui să fie întrunit luni Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) şi apoi făcută o şedinţă de Guvern în care să fie aprobată hotărârea privind prelungirea stării de alertă, în contextul în care până în prezent nu a fost dat avizul Consiliului Legislativ pe proiectul de act normativ.

El a adăugat că hotărârea va include şi măsuri în ziua votului la alegerile locale precum şi măsuri de relaxare în anumite domenii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult