Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orașul din România unde locuitorii nu mai au voie să crească porci, găini și oi

Un Consiliu Local din România a votat joi modificarea Regulamentului pentru gospodărirea orașului, prin care interzice creșterea păsărilor și animalelor.

Astfel, interdicția de a crește găini, rațe, gâște, capre, oi, cai și porci se va aplica în tot orașul Craiova, nu doar în zonele A și B, ca până acum.

Măsura înseamnă că și cei care dețin animale la periferia municipiului vor fi nevoiți să scape de ele cât mai repede, altfel riscă amenzi, conform Gazeta de Sud.

Ce spun consilierii locali USR și PNL

Cezar Drăgoescu, liderul consilierilor USR, a cerut ca regulamentul să se aplice în zonele A, B și C, dar zona D să fie rediscutată în următorul an.

„Din păcate, unele locuri, mai ales cele din zona D a municipiului Craiova, sunt numai cu numele în oraş, faptic sunt undeva în Evul Mediu. Oamenii nu au apă şi canal. De facto ei trăiesc undeva în mediul rural, sunt numai pe hârtie în Municipiul Craiova. Primăria Craiova nu a investit nimic în comunitatea lor în ultimii 50 de ani,” a spus Drăgoescu.

Și Adriana Ungureanu, consilier local PNL, a susținut ideea că localnicii fără asfalt și canalizare nu pot fi forțați să renunțe la animalele pe care le cresc și a avertizat că măsura va provoca scandal. „Sunt nişte oameni nevinovaţi care plătesc impozit pentru Craiova,” a adăugat Ungureanu.

Între timp, Cosmin Teodorescu, consilier USR, a subliniat faptul că municipiul Craiova a preluat zone rurale învecinate, așadar oamenii din comunitățile respective „sunt obişnuiţi să crească animale şi au nevoie de o perioadă de acomodare”, cerând astfel ca aceștia să fie scutiți de noile reguli.

Ce cred consilierii PSD și PER din Craiova

Iar Dan Spânu, consilier PSD, a spus că craiovenii au nevoie de o „perioadă de tranziție” în care să aibă timp să „scape de animale”.

Măsura controversată a venit pe fondul faptului că mulți craioveni s-au plâns de prezența animalelor în municipiu.

„Am fost printre cei care au solicitat extinderea acestui regulament şi pentru zona C şi D. Vă dau un exemplu, pe strada Gârleşti se cresc capre, pe strada Toamnei se plângea cineva disperat că vine din tura de noapte şi la patru dimineaţa îi cântă cocoşul vecinului. Este o măsură nepopulară, dar pentru fiecare om care nu va mai fi lăsat să crească animale, sunt 10-20 din zona respectivă care vor aprecia şi se vor bucura că vor avea linişte, nu vor mai avea mirosuri,” a spus consilierul local PER Octavian Sorin Marinescu.

Locuitorii Craiovei care sunt găsiți cu animale în gospodărie vor fi amendați cu sume între 500 și 2.500 de lei, iar persoanele juridice vor fi pedepsite cu amenzi între 1.000 și 2.500 de lei.

CITEȘTE ȘI: Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

„Înainte să fac cumpărăturile, mănânc”. Ministrul Agriculturii, sfaturi pentru românii care vor să nu mai arunce alimentele

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult