Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie a ajuns în comă la spital, după ce a uitat o oală pe foc și a adormit

Your browser doesn't support HTML5 video.

O femeie de 71 de ani din Titu, judeţul Dâmboviţa, a ajuns în comă la spital, intoxicata cu fum, după ce a uitat pe foc o oală cu mâncare.

Locuieşte la bloc, iar vecinii s-au speriat cumplit când fumul gros a ajuns în casa scării. Pompierii au evacuat mai mulţi locatari şi au scos-o pe femeie din apartament în stare critică.

Bătrâna locuieşte singură. O vecină a încercat să urce la etaj şi a văzut fumul dens care cuprinsese palierele. Imediat a sunat la 112 şi a cerut ajutor de la pompieri şi ambulanță.

Vecină: ”A fost foarte mult fum. Eu eram jos cu copiii, m-am speriat foarte tare pentru că nu puteam să urc din cauza fumului, era foarte mult fum.”

Din cauza fumului gros care invadase casa scării, 14 oameni au fost evacuaţi din locuinţe de către pompieri. Între timp, proprietara apartamentului în care a izbucnit incendiul s-a intoxicat cu fum şi a avut nevoie de ajutorul medicilor. Ea a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Târgovişte

Citește și
bloc
Dezvoltatorul blocului care a ars în Capitală mai are 2 construcții cu probleme. Reacția acestuia

Doctor: ”Se prezintă la UPU Titu o pacientă în vârstă de 71 de ani, în comă superficială, victimă a unui incendiu la domiciliu. Pacienta este echilibrată hemodinamic şi apoi este trimisă în secţia de terapie intensivă.”

Oamenii din bloc au aflat apoi din ce cauză s-a produs incendiul. Se pare că pensionara ar fi uitat o oală cu mâncare pe foc şi ar fi aţipit.

Pompierii au stins rapid incendiul din apartament, iar proprietara a rămas internată în spital, până când medicii se vor asigura că este în afara primejdiei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult