Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O angajată a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, diagnosticată cu COVID-19, a murit

Tragedie la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc. Conducerea unității sanitare a anunțat că o angajată, care fusese diagnosticată cu COVID-19, a murit, informează Agerpres.

Potrivit celor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, la sfârşitul acestei săptămâni alte opt persoane infectate cu noul coronavirus şi-au pierdut viaţa.

"Este fără precedent că, în acest sfârşit de săptămână, am avut 9 decese în rândul pacienţilor cu COVID-19. Între ele avem şi prima colegă pe care o pierdem în această luptă: ne luăm rămas bun de la registratorul medical Dolha Hajnalka", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Conform unor surse medicale, angajata SJU nu era vaccinată împotriva COVID-19.

La ora actuală, în Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc sunt internaţi aproape 140 de pacienţi infectați cu COVID-19, iar toate paturile de la ATI sunt ocupate.

Citește și
Miercurea Ciuc - 3
FOTO. Ceremonial impresionant în Miercurea Ciuc, de Paștele Catolic. Oamenii au păstrat distanța

"De la începutul pandemiei nu am avut niciodată atât de mulţi pacienţi cu COVID-19 şi nici atât de mulţi în stare gravă. Azi, pe secţiile spitalului sunt internaţi 139 pacienţi COVID-19 confirmaţi şi dintre ei 106 au nevoie de oxigen. Secţia ATI-COVID este plină, avem acolo 10 pacienţi, dintre ei 4 bolnavi sunt intubaţi. Pe secţii mai avem 28 pacienţi în stare critică şi alţi 48 cu forme severe ale bolii. 89 la sută din pacienţii cu COVID-19 nu sunt vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2", au precizat reprezentanţii spitalului din Miercurea Ciuc.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult