Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O anchetă a fost pornită în Slănic Moldova, după ce autoritățile au ucis un urs pe loc în timp ce îl sedau pe altul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Întâmplare șocantă petrecută în apropiere de stațiunea Slănic Moldova. Un urs a fost ucis pe loc, după ce și-a făcut brusc apariția din pădure și a surprins o echipă de intervenție care tocmai tranchiliza o alta salbaticiune.

În loc să procedeze la fel și în cazul lui, autoritățile au luat cea mai simplă decizie și pur și simplu l-au omorât. Prezența celor doi urși, la marginea stațiunii Slănic Moldova, fusese semnalată autorităților de către localnici.

Pentru că ambele exemplare aveau trei ani, pădurarii prespun că este vorba despre doi pui care au crescut împreună și care au rămăs unul lângă altul.

Așa se explică și iesirea din pădure a exemplarului care își căuta fratele.

Totul s-a petrecut după ce, miercuri seară, cineva l-a văzut pe unul dintre ei și a sunat la 112. Cei de la primărie aveau deja cumpărată cușca pentru capturare și au mers în zona respectivă. Nu a durat mult și animalul a fost prins, cu hrană pusă drept momeala înăuntru. Nimeni nu știa însă ce va urma.

Citește și
urs urși
Avertisment: Urșii hrăniți de turiști nu se mai întorc în pădure

Stelian Popescu, medic veterinar: Ne-am prezentat la fața locului, unde în momentul în care am ajuns deja era în cușcă capturat un exemplar de urs. Am procedat la tranchilizarea exemplarului de urs capturat.

Din păcate, în apropiere a apărut și al doilea urs, tot un mascul de circa trei ani, cel mai probabil fratele exemplarului capturat. Lucrurile, însă, au luat întorsătură urată și bietul animal a fost ucis. Nu este clar, deocamdată, dacă acest lucru putea fi evitat. Cei care au participat la operațiune au varianta lor.

Reporter: Despre incident ce îmi puteţi spune, nu a putut fi evitat?

Adrian Titianu, director responsabil cu vânătoarea, Romsilva: Cu siguranţă, nu. În timp ce doctorul veterinar şi paznicul de vânătoare se uitau să vadă să-l semisedeze pe cel din cuşcă, unul dintre jandarmi ne-a atras atenţia că ursul pe care a trebuit să îl împuşte ajunsese la vreo 12-15 metri. Ursul nu avea niciun fel de frică. Venea ţintă către cuşcă.

Gheorghe Baciu, primar Slănic Moldova: Erau împreună și ursul capturat a scos niște zgomote specifice de apărare și atunci al doilea urs a fost împușcat pentru că a devenit agresiv. Sper să putem reloca cât mai mulți urși dintre cei care la acest moment sunt deja o speritoare a stațiunii.

Nimeni nu a precizat, însă, de ce a fost mai simplu să ucidă animalul, în loc să se încerce tranchilizarea lui, la fel ca în cazul primului exemplar.

Adrian Titianu: Din ce am discutat cu Jandarmeria Montană, cred că în afară de acești 2 urşi, despre care e discuţia, cred că mai sunt încă vreo 2.

Într-un final, ursul prins în cușcă a fost dus, joi dimineață, pe un fond de vânătoare din zona Borsec. Polițiștii anchetează acum uciderea celui de-al doilea exemplar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult