Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nu există o soluție „magică” pentru combaterea secetei, spune ministrul mediului. De ce nu funcționează avioanele ploii

Nu e o soluție „magică” pentru combaterea secetei folosirea unor avioane cu tehnologie de stimulare a ploii, spune ministrul mediului Barna Tanczos. Asta pentru că acestea pot acționa să aducă ploaia doar dacă există nori.

Zona Moldovei este afectată serios de secetă, dar soluția avioanelor cu tehnologie de stimulare a ploii este o soluție care nu funcționează în absența norilor, cu atât mai mult cu cât zona afectată de secetă este foarte întinsă, explică ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres.

La finalul şedinţei de guvern de miercuri, ministrul Mediului a fost întrebat de jurnalişti dacă autorităţile iau în calcul folosirea de avioane cu tehnologie pentru precipitaţii, mai ales în zona Moldovei, puternic afectată de seceta din ultima vreme.

CITEȘTE ȘI: FOTO Harta secetei din România. Zonele cele mai afectate de lipsa umidității

„Aceste tehnologii nu se pot aplica oricând şi oriunde. Ele nu suplinesc, practic, lipsa de precipitaţii. În anumite condiţii meteorologice, pot reprezenta o soluţie locală, dar în niciun caz nu se pot folosi ca soluţie generalizată pe arii şi regiuni extinse, aşa cum este Moldova, care este afectată semnificativ. Cele două săptămâni de caniculă care urmează vor accentua aceste fenomene de secetă şi lipsă de apă potabilă. Aceste avioane nu dau acele rezultate, care sunt acceptate ca o soluţie magică. Nu vor suplini lipsa de nori, lipsa de precipitaţii. Acolo unde nu există nori, nici această tehnologie nu va putea genera umiditate şi sursă de precipitaţii", a precizat ministrul.

Citește și
Rezerva strategică de apă, în pericol. Scade constant, iar prognozele nu sunt îmbucurătoare. Ce trebuie să facem
Rezerva strategică de apă, în pericol. Scade constant, iar prognozele nu sunt îmbucurătoare. Ce trebuie să facem

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult