Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nicușor Dan: Metroul de suprafaţă, realizat cu fonduri UE. Când va fi gata

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că intenţionează să acceseze fonduri europene pentru realizarea unor mai proiecte de care Bucureştiul are nevoie cum ar fi metroul de suprafaţă, sau reabilitarea şinelor de tramvai.

„Multe din proiectele pe care le facem sunt pe POR - Programul Operaţional Regional - iar finanţarea este de 40%. E posibil ca statul român să vină cu alţi 40%, iar Primăria să contribuie cu 20%”a, declarat Nicuşor Dan, miercuri seară, într-o emisiune la B1 Tv.

Unul dintre aceste proiecte este metroul de suprafaţă, care poate fi pus în aplicare în parteneriat cu Ministerul Transporturilor şi care ar costa 500-600 de milioane de euro.

„Din fericire aici titularul de proiect este Ministerul Transporturilor pentru că el are infrastructura. El va fi operat de Primăria Capitalei prin aceste mici trenuri în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, care să aibă infrastructura. Deci Primăria va plăti CFR-ului mentenanţa infrastructurii CFR pe care o foloseşte”, a mai declarat Nicuşor Dan.

El a explicat că Primăria va fi un operator care va plăti CFR folosinţa infrastructurii , la fel cum plătesc operatorii privaţi.

Citește și
Nicuşor Dan anunţă victoria la alegerile locale
Nicuşor Dan, referitor la reţeaua de termoficare a Capitalei: Din primăvară vor începe lucrările

Dan a precizat că liniile de tren nu se vor intersecta cu şosele, catalogând acest aspect drept unul „foarte important”.

Întrebat când ar urma să fie finalizat metroul de suprafaţă, primarul ales al Capitalei a răspuns: ”O să-l avem până la sfârşitul mandatului”.

Un alt proiect care ar urma să fie dezvoltat din fonduri europene este cel privind reabilitarea liniilor de tramvai din Capitală.

„Dacă cumva nu o să facem şinele de tramvai să trebuiască să dăm banii europeni pe care i-am luat pe tramvaie, ceea ce o să fie dureros. Pe această chestiune este semnat contractul în 2018”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Dan a spus că în termen de trei ani ar urma să fie reabilitate conductele sistemului de termoficare.

El a precizat că „foarte probabil” până în primăvară va fi semnat contractul şi pentru reabilitarea, tot din fonduri europene, a reţelei de termoficare a Capitalei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult