Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motocicletele, tot mai căutate în România. A crescut însă şi numărul accidentelor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Primăvara este aproape, așa că, în curând, străzile României se vor umple de scutere și motociclete.

Anul trecut s-au cumpărat cu 50 la sută mai multe vehicule pe două roți față de acum doi ani și discutăm astfel, despre cea mai mare creștere din toată Uniunea Europeană. Noii proprietari recunosc că pe lângă mobilitate, au fost atrași de costuri. Din păcate, statisticile indică și o creștere a numărului de accidente.

În topul vânzărilor sunt scuterele, cu o creștere de aproape 20 la sută. Ușor de condus, sunt preferate de cei care locuiesc în orașe aglomerate. Pot fi parcate fără probleme în spații restrânse, iar costurile de întreținere sunt mici. Urmează motocicletele. Lucian, de pildă, a renunțat la automobil, iar acum spune că nu s-ar mai întoarce la volan.

Motociclist: „Trebuie să fii mult mai atent decât într-o mașină. Greșelile deseori nu se iartă, deci trebuie să fii mult mai atent din punctul ăsta de vedere. Ai mobilitate mai mare, te miști mai ușor prin trafic. Sigur, o motocicletă poate căra doar doi oameni, deci nu ai avantajul spațiului dintr-o mașină, dar nu tot timpul ai nevoie."

Motociclist: „Nu se compară cu mașina. E o altă senzație, te simți mult mai liber. E altceva. Te poți strecura mai ușor. Ca timp, eu locuind aici, în Mamaia. Zic din start, cu mașina nu mai ai ce să faci. Pierdeai timp."

Citește și
Hitler
VIDEO. Un bărbat s-a deghizat în Hitler la un festival din Germania. Reacția poliției

Anul trecut, România a înregistrat cea mai mare creștere în cazul vehiculelor cu două roți, 43,2 la sută, urmând, astfel, trendul de vânzări în piața de profil a Uniunii Europene

Reprezentant salon de motociclete: „În ultimii doi ani, chiar trei ani de zile, vânzările de vehicule pe două roți în România au avut o creștere de aproximativ 35 % de la an la an. Costurile de mentenanță sunt minime față de mașină. Poate și de 10 ori."

Numărul mare de motocicliști în trafic înseamnă, din păcate, și mai multe evenimente rutiere, unele grave. Polițiștii anunță că în ultimii trei ani au fost înregistrate 1366 de accidente, iar 176 de persoane și-au pierdut viața.

Administrator magazine de scutere: „Depinde foarte mult de respectul reciproc în trafic între motocicliști și automobiliști. La noi e destul de greu, dar sunt semne că se îndreaptă lucrurile.''

Peste un milion de scutere și motociclete sunt înregistrate oficial în toată Uniunea Europeană. Italia rămâne cea mai mare piață. Urmează Franța și Spania.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult