Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A fost identificată victima crimei urmate de incendiere din Ilfov. Despre cine este vorba

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost identificată victima crimei urmate de incendiere din Ilfov. Este vorba despre un cetățean italian în vârstă de 63 de ani, care, potrivit unor surse, locuia într-un complex rezidențial din Giurgiu.

Autoturismul în care a fost găsit carbonizat fusese închiriat din Italia și, pe baza acestor date, procurorii încearcă să afle întreaga poveste și să îl găsească pe făptaș.

Identificarea mașinii nu a fost ușoară, întrucât criminalul a scos plăcuțele de înmatriculare înainte să îi dea foc. Așa că polițiștii criminaliști au căutat seria șasiului și au ajuns în Italia. Cercetările au scos apoi la iveală că este vorba despre un autoturism închiriat de la o companie. Acum anchetatorii cu ajutorul polițiștilor din Italia încearcă să identifice persoana care a închiriat mașina.

„Dacă e înmatriculată în Italia și victima e găsită în mașină, nu ne miră transfrontierismul ăsta habitual, unii vin, alții pleacă în Spania, în Italia, în America, să avem cetățean italian”, a explicat un psiholog criminalist.

Veștile circulă repede și printre localnici. Sunt șocați de crima descoperită la câteva sute de metri de casele lor.

Citește și
Primele indicii în cazul rămășițelor umane de pe câmpul din Măgurele. Mașina arsă provine din Italia
Primele indicii în cazul rămășițelor umane de la Măgurele. Mașina arsă provine din Italia

Localnic: „Un italian a fost ars aici, adică i s-a făcut felul. Acum Dumnezeu știe, nu vezi că trăim în ziua de azi cu tot felul de oameni...”

Reporter: Italieni care să se fi stabilit în zonă sunt?

Localnic: „Foarte puțini.”

Anchetatorii iau în calcul și o crimă pasională. Au indicii că italianul care a închiriat mașina ar fi avut în România o iubită.

„Nu este exclus acest lucru, când ai o răzbunare de tip tot interlop pe o dispută feminină. Dar se poate întâmpla și ca din afaceri cu proxenetism să nu se fi împărțit bine banii și să fi rămas datorii neonorate”, a mai explicat psihologul criminalist.

Chiar dacă cercetările la fața locului s-au încheiat, și acum la două zile distanță, zona unde a fost incendiată mașina este păzită de echipaje ale postului de poliție Măgurele, pentru că e foarte posibil ca în câmpul infracțional să mai existe dovezi. Am putea să vorbim despre arma crimei. Despre ce obiect ar putea fi vorba, rămâne să stabilească medicii legiști.

În funcție de concluziile autopsiei, procurorii s-ar putea întoarce la locul crimei să caute arma crimei în câmpul cu rapiță. Nu este exclus ca ucigașul să o fi aruncat tot în zona unde a incendiat mașina.

Ancheta procurorilor Prachetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a avansat foarte mult. Nu numai că au descoperit cine este victima, identitatea celui care a sfârșit în acea mașină incendiată, dar au aflat și unde locuia.

În orașul Mihăilești, unde s-a ridicat, în urmă cu câțiva ani, un complex rezidențial, echipa Știrilor PRO TV a reușit să stea de vorbă cu proprietarul complexului și a aflat că bărbatul ar fi cumpărat o casă, acum mulți ani, de la un cetățean englez. Proprietarul a precizat că nu știe foarte multe despre afacerile pe care le avea acest italian în România, însă știe sigur că locuia singur într-o vilă. Nu părea să aibă probleme, decât că cineva i-ar fi vandalizat mașina. Și polițiștii criminaliști cercetează acum această zonă și stau de vorbă cu vecinii bărbatului, strâng de la ei tot felul de mărturii care îi vor ajuta să afle mobilul crimei. Cine ar fi avut de câștigat sau cine avea vreun motiv să-i facă rău italianului. Odată ce vor stabili și mobilul crimei vor fi mult mai aproape de cel care i-a făcut rău.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult