Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Tătaru: 550 de pacienți bolnavi de Covid au cerut să fie externați, după decizia CCR

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, afirmă că 550 de pacienți afectați de noul coronavirus au cerut să fie externați după decizia Curții Constituționale care spune că nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare în lipsa unei legi speciale.

 

”De ieri până astăzi sunt cu 550 de pacienți mai puțini în spitale. Dacă au solicitat acea externare au solicitat-o pe propria răspundere, fiind avizați de medicul curant ce ar trebui să respecte și în ce condiții ar trebui să se desfășoare perioada lor post spital.

În condițiile în care acceptă acest lucru, monitorizarea se face de către medicul de familie, direcția de sănătate publică, care ia act de faptul că acest pacient a fost externat. Dar condițiile sau neconcordanțele cu Curtea Constituțională fac ca în acest moment să n-avem pârghiile necesare, până apare proiectul de lege, să putem urmări și coordona, să spunem, acel pacient care a fost externat.” - a declarat ministrul Tătaru într-o conferință de presă în care a prezentat detalii despre noul proiect de lege privind carantinarea.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că a existat chiar și un caz grav al unui pacient depistat pozitiv cu Covid-19 care a cerut să fie lăsat să plece acasă, pe propria răspundere.

Citește și
cheloo
Cheloo: ”O să cred în virusul vedetă, când morții vor fi adunați cu buldozerele”

”Mi s-a adus la cunoștiință cazul unui pacient aflat în stare serioasă, care a necesitat oxigen, a necesitat să fie pus sub sistem de asistare pentru ventilație, nu neapărat intubație, și a refuzat internarea la spital. Și chiar cu un nivel de oxigenare scăzut a plecat, fiind simptomatic, acasă, pe propria răspundere. Normal că o astfel de persoană reprezintă un risc major și pentru familie și pentru orice persoană se întâlnește cu ea în perioada respectivă, plus, este un risc major asupra sănătății sale.

Pentru că având în vedere parametrii cu care a plecat, toți colegii i-au explicat că probabil va ajunge înapoi cu ambulanța în stare critică sau poate că o să se agraveze starea și o să fie prea târziu până ajung colegii de la urgență la el, pentru că în astfel de situații oxigenarea și condiția respiratorie a bolnavului poate să fie deteriorată foarte rapid și să nu ai cine să te ajute acasă.” - a spus Arafat.

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat au prezentat, luni, cele mai importante detalii din noua Lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Rafat a precizat că proiectul de lege privind carantina aprobat în Guvern va putea fi aplicat şi în alte situaţii de risc epidemiologic, nu doar cu referire la Covid-19.

CITIȚI AICI ce prevede documentul aprobat în ședința de Guvern!

Proiectul de lege urmează să ajungă în Parlament, care poate face modificări înainte să-l voteze.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult