Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Sănătății spune că trecerea României în scenariul 3 al coronavirusului este o certitudine

Costache susţine că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus va creşte, iar România va trece la următoarea fază.

”Mai devreme sau mai târziu vom trece în scenariul trei. Este o certitudine. Suntem pregătiţi, avem resursa umană necesară, avem paturile de terapie intensivă, încă avem consumabile, ne luptăm cu orice înseamnă fenomen speculativ, de aceea am blocat exportul paralel”, a spus Costache.

El a precizat că sunt ţări care caută să se aprovizioneze cu materiale sanitare din stocurile din România, acesta fiind motivul pentru care autorităţile au interzis exportul de materiale sanitare.

Scenariul 3 se activează în momentul în care numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus trece de 100.

Costache: Sistemul sanitar este slăbit

Citește și
carantina in Italia
Italia, "închisă în casă" din cauza pandemiei de coronavirus. "În 2 săptămâni vedem efectele"

Ministrul Sănătăţii cataloghează sistemul sanitar românesc drept unul ”slăbit, care a fost legiferat şi întreţinut nesănătos ani de-a rândul”.

Victor Costache a declarat că bugetul pe care l-a găsit la minister când a preluat portofoliul era unul ”vlăguit”.

”Este un sistem sanitar slăbit, este un sistem sanitar care a fost legiferat şi întreţinut nesănătos ani de-a rândul, un sistem sanitar care are foarte mult până va ajunge la nivelul Franţei, Germaniei sau Italiei care aţi văzut cât de repede un sistem sanitar ultraperformant cum a fost dat peste cap de această epidemie de COVID-19”, a afirmat Victor Costache.

Acesta a catalogat drept ”un buget vlăguit” cel pe care l-a găsit la Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţi a spus că ”important este să nu repetăm din greşelile trecutului”, adăugând că ”nu este momentul să aruncăm cu piatra, să acuzăm pe nimeni în momentul de faţă”.

”Trebuie toţi, ca popor, ca societate, să conştientizăm că nu mai putem în momentul de faţă să trăim ca până acum. Trebuie să călătorim mult mai puţin, să evităm aglomeraţiile până reuşim să descifrăm secretele acestui virus”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult