Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul rus Șoigu a mers, din nou, pe linia frontului, în Ucraina

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a efectuat o vizită pe linia frontului, în Ucraina, pentru a inspecta poziţiile armatei ruse, anunţă joi Ministerul rus al Apărării, a doua vizită de acest tip anunţată în mai puţin de o săptămână.  

”În prima linie”, Serghei Şoigu, ”a verificat condiţiile de desfăşurare a personalului şi materialului militar”, precizează pe Telegram ninisterul, postând o înregistrare video din timpul vizitei, conform AFP.

El a ”inspectat zone de poziţionare a unităţilor militare, condiţiile de cazare şi de încălzire ale personalului”, adaugă Ministerul rus al Apărării, citat de News.ro.

Pe teren, confruntări armate şi bombardamente continuau joi, iar cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 14 persoane au fost rănite în întreaga ţară, potrivit preşedinţiei ucrainene.

Fostul director al Agenţiei Spaţiale ruse (Roscosmos) Dmitri Rogozin a fost rănit într-un atac aerian al armatei ucrainene vizând un hotel, la Doneţk, fieful separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, şi urma să fie operat.

Citește și
Jens Stoltenberg
Avertisment al secretarului general NATO: Putin pregăteşte Rusia pentru un război lung în Ucraina

Moscova acuză că acest atac, în care au fost rănite şi alte persoane, ”probabil” a fost efectuat cu unul dintre tunurile franceze de tip Caesar trimise de Paris Kievului.

Singurul portavion rus, Amiral Kuzneţov, care se află la reparaţii în Marel Nord, a fost afectat de un incendiu - care nu s-a soldat cu voctime -, potrivit agenţiilor ruse de presă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult