Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ședință de Guvern de 4 ore. Ministrul Marcel Vela nu a participat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ședința de Guvern de miercuri seară s-a încheiat după patru ore, iar la discuții nu a participat și Ministrul de Interne Marcel Vela. 

La ședință s-a discutat inclusiv despre acordul încheiat marți între Ministerul Afacerilor Interne și Patriarhia Română.

Rămâne de văzut ce decid autoritățile și dacă ministrul Vela va face un pas în spate.

După şedinţa de la Cotroceni, reprezentanţii Guvernului nu au anunţat dacă renunţă la acordul cu Biserica - aşa cum le-a cerut preşedintele. Nici la începutul şedinţei de guvern premierul Ludovic Orban nu a abordat acest subiect.

Ce s-a discutat la ședință

Citește și
Alertă într-un cămin de bătrâni din Dâmbovița. O îngrijitoare are coronavirus
Alertă într-un cămin de bătrâni din Dâmbovița. O îngrijitoare, confirmată cu coronavirus

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat la începutul ședinței de Guvern, că ministerul a primit aproape 600.000 de cereri de șomaj tehnic, dar nu se poate face plata din cauză că nu s-a efectuat rectificare bugetară.

”Pentru 562.000 de salariați am primit cereri depuse de companii, pentru cei cărora le-au suspendat contractele de muncă temporar, adică au intrat în șomaj tehnic. Am întâmpinat o serie de probleme, am remediat unde am putut și așteptăm rectificarea bugetară pentru a face plățile. Pentru 74.000 de cereri depuse la AJPIS s-au făcut deja primele plăți”, a declarat Violeta Alexandru.

Premierul Ludovic Orban s-a declarat uimit de ce i-a transmis un ministrul la începutul şedinţei de Guvern.

Ludovic Orban i-a solicitat ministrului Economiei, Virgil Popescu, date cu privire la modul în care se desfăşoară procedura de eliberare a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă.

"În total, circa 20.000 de companii au solicitat şi au şi obţinut cerificatele", a declarat Virgil Popescu.

"Mă uimiţi, domnule ministru! Asta înseamnă digitalizarea şi înseamnă că trebuie să o continuăm", i-a spus Ludovic Orban.

Iată cele mai importante declarații făcute de șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern:

- În şedinţa de Guvern a fost adoptată OUG pentru rectificarea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020, luând în considerare noile date economice provocate de criza epidemiei cu coronavirus, criză care se manifestă în mai multe sectoare economice şi care au impus ajustarea principalilor indicatori care au stat la baza bugetului de stat pentru 2020;

- Creşterea economică pentru anul 2020 , potrivit datelor comunicate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, estimează o contracţie de 1,9% a economiei în acest an faţă de o creştere economică de 4,1 la sută care a stat la baza construcţiei bugetare la începutul anului, ceea ce însemană o contracţie de aproape 6% a dinamicii PIB pentru acest an;

- În domeniul Sănătății au fost alocate sumele necesare pentru asigurarea necesarului de materiale medicale și sanitare, cât și pentru plata asigurărilor de sănătate. Concediile medicale au o alocare bugetară de un miliard de lei;

- Au fost ajustate prevederile bugetare în concordanţă cu noile date, ţinând cont de principalele priorităţi ale Guvernului pentru asigurarea resurselor necesare în ceea ce priveşte eforturile din punct de vedere sanitar pentru evitarea răspândirii epidemiei cu coronavirus şi în acelaşi timp pentru evitarea efectelor economice şi sociale negative din această perioadă;

- Alocarea bugetară se ridică la 3% din PIB;

- Bugetul pentru ministerul Muncii crește cu 8,1 miliarde de lei, bugetul pentru ministerul Sănătății crește cu 3,8 miliarde de lei, ministerul Finanțelor mai primește 3,2 miliarde de lei, bugetul pentru ministerul Dezvoltării crește cu un miliard de lei, iar ministerul de Interne mai primește 586 milioane de lei;

- Bugetul prevede un deficit de 72 miliarde de lei la finalul anului, respectiv 6,7% din PIB.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult