Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mii de polițiști în civil îi vor amenda pe românii care nu respectă regulile. La cât se ridică sancțiunile

Your browser doesn't support HTML5 video.

Și Poliția Română ia măsuri din cauza numărului tot mai mare de infectări. De marți vor fi printre noi, pe stradă, restaurante ori magazine mulți polițiști în civil. Agenții sub acoperire vor urmări dacă sunt respectate normele de protecție.

Au luat decizia de a renunța la uniformă și mașini inscripționate după ce au constatat că mulți deveneau brusc responsabili doar la vederea polițiștilor.

Imediat după ce se îndepărtau, oamenii își dădeau jos măștile. În stația de tramvai de la Obor - București, din 7 oameni doar 3 purtau corect masca de protecție.

Se aflau într-o zonă aglomerată, iar distanța dintre ei era mai mică de 1,5 metri. În tramvai e la fel.

La fiecare persoană care încearcă să se protejeze și implicit să îi protejeze pe ceilalți exista și una căreia nu-i prea păsa.

Citește și
restaurant
Localurile se vor închide în mai multe localități din județul Sibiu, după numărul mare de infectări. Ce alte măsuri s-au luat

Polițiștii au decis că trebuie să treacă la nivelul următor. Vor trimite agenți în civil în locurile aglomerate, ca să se asigure că toată lumea respectă regulile.

Cosmin Andreica, Europol: ”Poliția obișnuiește să folosească polițiști în civil, acum vorbim de o intensificare pentru că s-a constatat că oamenii când văd polițiștii respectă regulile, iar imediat după ce dispare le încalcă. Un număr destul de consistent de la Ordine Publică vor patrula în civil, în mediile aglomerate, piețe, bulevarde etc, unde vor putea constata mult mai eficient respectarea normelor”.

Polițist: ”Am văzut că ați pus masca la vederea noastră, haideți la mașină, un buletin”.

De la începutul lunii octombrie, adică în doar 6 zile, polițiștii au amendat nu mai puțin de 10.005 oameni, iar totalul amenzilor se ridică la peste 1,6 milioane de lei.

 

20% dintre polițiști se vor ”infiltra” printre noi

 

Cifre enorme, dar care probabil vor exploda odată cu apariția polițiștilor în civil printre noi.

Amenda pentru nepurtarea măștii, de pildă, este de la 500 la 2.500 de lei.

Tot de la începutul lunii, au fost întocmite 12 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

”Foarte bine fac, pentru că mulți se prefac, pun masca când vine poliția și pe urmă renunță la ea”.

Teoretic, 20% din polițiștii de la Ordine Publică ar trebui să se "infiltreze" printre noi.

Cosmin Andreica: ”Au fost apeluri la 112 și când ajungeau purtau mască și nu mai puteau aplica contravenția. Când sunt în civil constată din oficiu sau dacă vin la cazuri și nu se vede uniforma sau echipajul îi vor putea surprinde în flagrant”.

Nu uitați, Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție și un telverde unde puteți suna pentru a sesiza încălcări ale normelor de protecție sanitară. Numărul este 0800 800 165.

- - - 

România va fi împânzită de mii de polițiști incognito, care să umble printre noi, îmbrăcați în civil, pentru a-i putea prinde și sancționa pe cei care nu respect regulile.

Bucureștiul și mai multe zone din țară ar putea reintroduce restricțiile, din cauza numărului în creștere de îmbolnăviri.

Una din măsurile luate în calcul de autorități pentru limitarea acestora este folosirea de polițiști sub acoperire, care să-i amendeze pe cei care nu respectă regulile de protecție sanitară.

Și asta pentru că, oricât de multe restricții ar fi introduse din nou, daca nu-s respectate, tot degeaba.

De aceea, surse guvernamentale au comunicat că 20 % din polițiștii de la Ordine Publică vor patrula în civil și vor da amenzi celor care nu respectă regulile.

Asta înseamnă câteva mii de polițiști incognito, printre noi. Autoritățile s-au gândit la asta pentru că unii respectă regulile sanitare doar când văd uniforma.

 

Linie verde pentru sesizarea neregulilor

 

În plus, MAI are de gând să pună la dispoziția oamenilor o linie telefonică gratuită, unde să anunțe neregulile pe care le văd.

Tot DSP solicită celor de la Situații de Urgență București și acțiuni intensificate de control în transportul în comun, piețe și târguri.

Masca ar trebui să devină obligatorie la mai puțin de 100 de metri de școli.

Evenimentele de familie, cum sunt nunțile și botezurile se pot desfășura în limita a 50 de persoane, cu respectarea distanțării sociale.

Potrivit raportului săptămânal de supraveghere bazat pe datele raportate până la 4 octombrie, în săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie, 36,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Cluj.

De asemenea, 30,4% din totalul deceselor cauzate de noul coronavirus au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Sibiu, Bacău şi Caraş Severin.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult