Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Maşină de 25.000 de euro, căutată în Elveţia, găsită în oraşul Bocşa. Ce făcuse de fapt proprietarul

Un autoturism în valoare de 25.000 de euro care a fost căutat de autorităţile din Elveţia a fost găsit în curtea unui bărbat din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin. Acesta a cumpărat maşina din Elveţia, dar nu a achitat întreaga contravaloare a acesteia.

”Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar în cauză a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism estimat la peste 25.000 de euro, căutat de autorităţile din Elveţia”, a transmis IPJ Caraş-Severin, citează news.ro. Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că autoturismul a fost adus în ţară de un bărbat de 54 de ani, din Bocşa, după ce acesta ar fi fost achiziţionat din Elveţia fără a fi achitată întreaga contravaloarea a acestuia. ”Autoturismul a fost introdus în camera de corpuri delicte a inspectoratului, până la definitivarea procedurilor de restituire către autorităţile elveţiene”, a mai precizat IPJ Caraş-Severin.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult