Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Manager Spitalul Târgu Cărbuneşti: Am fost avertizaţi să economisim oxigenul

Managerul Spitalului din Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, a precizat, vineri, că situaţia cu care se confruntă instituţia medicală, care este unitate suport COVID-19, este una fără precedent.

Acesta a punctat că au fost efectuate controale la staţia de oxigen în urmă cu aproximativ două luni, dar nu au fost depistate nereguli.

Târziu a afirmat că a fost avertizat de către reprezentanţii firmei care furnizează buteliile de oxigen să "facă economie", deoarece o să fie din ce în ce mai puţin.

„M-au sunat colegii să îmi spună că în secţii s-a întrerupt alimentarea cu oxigen, colegii care erau de serviciu în spital. Sigur că a fost un sistem de alarmare în spital, mai ales la pacienţii din Terapie Intensivă. (...) Situaţia nu s-a mai întâmplat până acum, s-au făcut verificări acum vreo două luni de zile în momentul în care noi am mărit numărul de guri de oxigen în spital, aşteptându-ne la situaţia în care suntem astăzi. Nu a fost depistat nimic", a spus Târziu. El a adăugat că, în cursul dimineţii de vineri, în timpul controlului zilnic efectuat în secţia ATI, un reprezentant al ISU a observat o concentraţie mai mare a oxigenului.

"În secţiile ATI se fac controale de către pompieri din trei în trei ore şi, la un moment dat, unul dintre aceştia a spus că i se pare o concentraţie mai mare a oxigenului, nu am depistat cauza, am trecut pe faptul că au fost puse ventilatoare noi în funcţiune şi poate că pacienţii, din cauza agitaţiei, nu ţin toţi masca la gură şi se pierde mult din cantitatea de oxigen. Staţia de oxigen are în jur de 10 sau 12 ani. (...) Am fost avertizaţi să economisim oxigenul că nu mai au şi o să fie din ce în ce mai puţin. Situaţia e destul de gravă fiindcă nu ştiu cât o să mai putem face faţă", a mai spus managerul spitalului.

Citește și
spitalul Targu Carbunesti instalatie oxigen
Instalația de oxigen de la Spitalul Covid Tg. Cărbunești a cedat. Trei pacienți au murit

În ceea ce priveşte cele două persoane care au murit, el a menţionat că nu se cunosc deocamdată cauzele deceselor, urmând să analizeze foile de observaţie. Este vorba despre o persoană de 70 de ani şi alta de 52, "internate de ceva timp, cea de 52 de ani fără prea multe comorbidităţi".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult