Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai multe familii au rămas izolate din cauza unei gropi apărute pe stradă. Muncitorii au lăsat lucrarea neterminată

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mai multe familii şi o brutărie din oraşul Fieni, Dâmboviţa, au rămas izolate 24 de ore din cauza unei gropi care a apărut în urma unei avarii la reţeaua de apă.

Muncitorii au săpat pentru a repara conducta, însă după ce au terminat, au plecat pentru că li se terminase programul și începea weekend-ul.

Au lăsat și groapa neacoperită şi mormanul de balast în drum. După ce echipa PRO TV s-a interesat de situația lucrării, problema a fost remediată în scurt timp.

Un localnic a sunat vineri la compania de apă şi a anunţat că în dreptul casei sale din cartierul Berevoieşti este o avarie la reţeaua de apă. O echipă de muncitori a fost trimisă pentru a repara conducta.

Ionel Pârvulescu, localnic: I-am anunţat pe cei de la apă că s-a spart conducta şi a ieşit afară. Era normal să bage, să o astupe, dar a cam durat, au muncit mult să sape groapa asta. Au fost bolovani mari.

Citește și
strand
VIDEO Tragedie la ștrand. Un bărbat a murit după ce podeaua piscinei în care se afla s-a prăbușit și l-a înghițit cu totul

De vineri la amiază oamenii au din nou apă la robinete. Doar că, tot de atunci, nicio mașină nu mai poate circula pe străduță.

Cristi Iacobescu, localnic: Nu putem intra sau ieşi cu maşina în curte. Groapa, se poate întâmpla orice, cineva care nu ştie, nu vede, poate cădea în groapă.

Andrei Iacobescu, localnic: Crater pe care nu l-au astupat nici în momentul de faţă. Drumul, din păcate, este impracticabil în acest moment. Nu poate intra o ambulanţă, o autospecială, dacă se întâmplă ceva.

Un comerciant are o brutărie și spune că, din cauza străzii blocate, activitatea i-a fost dată peste cap.

Bogdan Iacobescu, patron brutărie: Zilnic trebuie, de 2, 3, 4 ori pe zi să mă mişc, să car câteva lădiţe de marfă, să le duc la magazinele cu care colaborez. Aşteptam o maşină să îmi aducă nişte materie primă, făină, motiv pentru care am anulat această aprovizionare.

Muncitorii le-au spus oamenilor că lucrarea va fi finalizată abia luni după-amiază, aşa că groapa rămâne neacoperită, iar pietrele, în drum.

Muncitorii au lăsat totuşi în urmă un indicator care avertizează că strada se îngustează şi o bandă care semnalizeaza prezenta lucrării. La 24 de ore după ce lucrearea a fost abandonatș și la aproximativ două ore după plecarea echipei PRO TV, o echipă a fost trimisă la fața locului, iar groapa a fost astupată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult