Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Madrid: Protest de amploare împotriva ”genocidului” din Fâşia Gaza. ”Israelul asasinează, UE sponsorizează” | FOTO

Aproximativ 20.000 de persoane au defilat la Madrid, cu steaguri palestiniene şi au scandat sloganuri împotriva Israelului - ”Acesta nu este un război, este un genocid!” - în semn de protest faţă de Războiul din Fâşia Gaza.

Manifestația a venit o zi după ce Curtea Penală Internaţională (CIJ) a îndemnat Israelul ”să ia toate măsurile care-i stau în putere” pentru a evita un genocid în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de News.ro.

Mulţimea a agitat steaguri palestiniene şi câteva steaguri sud-africane, în spatele undei banderole cu mesajul ”Stop genocidului în Palestina”, sâmbătă, la o zi după decizia CIJ.

Prefectura Madridului a anunţat că la manifestaţie au luat parte 20.000 de persoane.

CIJ a fost sesizată de către Africa de Sud, care acuză Israelul de încălcarea Convenţiei ONU privind genocidul.

Citește și
hamas
Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza

Manifestanţii au scandat sloganuri ca ”Unde sunt sancţiunile Israelului?” sau ”Israelul asasinează, UE sponsorizează”, a constatat un jurnalist AFPTV.

Numeroşi manifestanţi purtau pancarte cu mesaje ca ”Boycott Israel” sau ”Israel genocidar”.

”Cred că nu putem accepta ceea ce se întâmplă. dacă începem să tolerăm şi să spălăm asemenea lucruri, nu ştiu unde vom ajunge. Trebuie să continuăm, să continuăm să ieşim în stradă şi să continuăm să-i susţinem” pe palestinieni, a subliniat o angajată în administraţie, Maria Angeles Arche, în vârstă de 61 de ani.

”Sunt 110 de zile de când (locuitorii Fâşiei Gaza) nu au apă, hrană, nimic, copiii mor, iar ei trăiesc o situaţie foarte dură”, a declarat Lobna Elnakhala, în vârstă de 54 de ani.

Tensiuni între Spania și Israel

Spania este una dintre cele mai crtiice voci din Uniunea Europeană (UE) ale Israelului în Războiul din Fâşia Gaza, declanşat de un atac al Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, soldat cu 1.140 de morţi, majoritatea civili.

De atunci, operaţiuni israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat cu 26.257 de morţi, majoritatea copii, adolescenţi şi femei, potrivit unui bilanţ prezentat sâmbătă de ministerul Sănătăţii al Hamas.

În noiembrie, Israelul şi-a rechemat la consultări ambasadoarea din Spania, în urma unor declaraţii pe care le-a catalogat ”scandaloase” premierului spaniol Pedro Sanchez.

Şeful Guvernului spaniol a cerut o ”respectare strictă a dreptului umanitar internaţional care în prezent nu este respectat în mod clar” în Războiul din Fâşia Gaza.

Ambasadoarea israeliană a revenit la Madrid în ianuarie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult