Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lumina Sfântă a fost primită de credincioși la miezul nopții. Imagini de la slujba de Înviere

Your browser doesn't support HTML5 video.

Am pășit, împreună, în cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Mântuitorului. 

Sunt câteva ore de când Lumina Sfântă s-a aprins în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a ajuns și în bisericile din România, iar la miezul nopții a fost primită de credincioșii din întreaga țară. 

Imaginile în care Patriarhul Ierusalimului a împărțit lumina oamenilor au stârnit o emoție greu de cuprins în cuvinte.

Lumina Sfântă a ajuns, sâmbătă seară, pe Aeroportul Otopeni și de acolo a pornit către arhiepiscopiile din țară și spre parohii, iar la miezul nopții a fost primită de credincioși.

Zilele de Paște reprezintă un timp bun pe care putem să-l petrecem cu noi, este o odihnă pentru suflet. Putem să ne împăcăm cu noi și cu cei de lângă noi pentru a primi așa cum se cuvine vestea că „Hristos a Înviat”.

Citește și
citu
Cîţu: Întâmpinăm Sfintele Paşti cu încrederea că vom reveni cât mai repede la normalitate

Cu siguranță pregătirile sunt făcute, este gata și drobul, și mielul și ouăle sunt roșii. Toate cele materiale își rostul în această perioadă, dar ce contează foarte mult este sufletul.

În noaptea de Înviere, Hristos zdrobește porțile iadului, le deschide pe cele ale Raiului și ne dă garanția că avem veșnicie, că sufletul este veșnic.

Și în acest an avem un Paște în pandemie, din fericire vom putea să mergem la biserică. Pe Dealul Patriarhiei sunt primiți 70 de oameni în biserică și 500 afară, regulile sunt foarte stricte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult