Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Localnici nevoiți să facă un ocol de 30 de kilometri ca să ajungă în oraș, din cauza unui pod distrus de ape

Your browser doesn't support HTML5 video.

Problemele persistă în multe zone ale ţării, măturate de inundaţii în luna iunie.

Într-o localitate din judeţul Suceava, de pildă, apele au distrus un pod, aşa că oamenii au de făcut un ocol de 30 de kilometri ca să ajungă dintr-o parte în alta a oraşului.

Nemulțumiți, peste 200 de localnici a ieşit în stradă, iar lucrurile au început într-un final să se mişte.

Localnic: „Mergem cu căruţele şi avem 30 de kilometri, dus-întors.” Reporter: „Înconjuraţi?” Localnic: „Da, ca să ajungem la terenurile noastre. Îţi ia o zi."

Citește și
Matteo Salvini
Mesajul transmis de ministrul italian de Interne, după tragedia din Genova: ”Nu e posibil să se moară aşa”

După ce podul de la Milişăuţi a fost afectat de inundaţii, localnicii s-au văzut nevoiţi să apeleze la o rută ocolitoare, care le „mănâncă" însă prea mult timp. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri Naţionale ar fi spus că vor repara podul, dar proiectul a rămas la stadiul de promisiuni, povestesc localnicii.

Localnic: „Nu mai avem acces de trecere dintr-o parte în alta a satului. Eu am un depozit de materiale de construcţii exact după pod şi mi-au scăzut vânzările cu 80%. În sat mai sunt şi multe firme cu camioane care plătesc în jur de 200 de euro pe an rovinieta."

 

Localnic: „Toate pământurile sunt pe partea cealaltă şi trebuie să recoltăm, mai oameni buni. Noi din pământurile astea trăim. Noi am depus nişte bani, nişte investiţii."

Între timp, primarul a încercat să construiască un pod provizoriu. Dar, câteva zile mai târziu, apele l-au distrus. 

Localnic: „S-au pus nişte tuburi, s-a pus pietriş. La trei zile l-a luat apă. Şi banii ăia s-au dus. 500 de milioane s-au dus."

Mircea Laurus, primarul oraşului Milișăuți: „Din 2010 facem adrese să fie consolidat acest pod şi nimeni nu ne băga în seamă. Imediat după eveniment, trebuia făcut un pod provizoriu pentru că oamenii ăştia să nu rămână izolaţi."

Abia marți, utilajele firmei care a câştigat licitaţia şi-au făcut apariţia şi au început să construiască un alt pod provizoriu. Cel mai probabil, acesta va fi dat în folosinţă până la sfârşitul săptămânii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult