Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Liderii G7 au fost numiţi "ipocriţi", după ce ar fi încălcat regulile de distanţare la o petrecere

Liderii G7 au fost criticaţi pentru că, sâmbătă seara, au participat la un eveniment în aer liber cu băutură şi mâncare, în timp ce nunţile sunt încă interzise.

 

Cei din industrie au criticat acest eveniment, acuzând liderii G7 de ipocrizie: "Ei fac lucruri care la o nuntă ar fi interzise, este ipocrizie", a spus o organizatoare de nunţi, citată de The Telegraph.

Restricţiile privind nunţile sunt în vigoare din 20 martie, iar evenimentele de acest fel pot fi organizate cu 30 de persoane, notează News.ro.

Pe de altă parte, Downing Street a negat că petrecerea pentru liderii G7 de pe plaja Carbis Bay, care a avut loc sâmbătă, ar fi încălcat regulile de distanţare socială, scrie The Guardian. Liderii G7 au asistat la un show acrobatic al forţelor Red Arrows de pe plajă.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a transmis: "Evenimentul de aseară a fost organizat în deplină siguranţă, în conformitate cu regulile în vigoare Covid. A fost o adunare informală a liderilor celor şapte naţiuni şi în privat... dar se poate vedea că a fost o atmosferă relaxată care le-a dat ocazia şefilor de state să discute în afară unui cadru formal".

Citește și
proteste, summit, G7
GALERIE FOTO. Proteste neobișnuite la summit-ul G7. Boris Johnson și Biden se joacă în nisip

Purtătorul de cuvânt a mai spus că cei care participă la summit au fost testaţi zilnic şi evenimentul a avut loc în aer liber.

Editorul BBC Laura Kuenssberg a distribuit câteva fotografii de la petrecere.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult