Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele României a strâns gunoaiele de pe malul Argeșului. Cum a fost îmbrăcat

Președintele României, Klaus Iohannis, a strâns gunoaiele de pe malul râului Argeș, în județul Ilfov, în cadrul campaniei ”Let’s Do It, Romania!”.

Acțiunea a avut loc într-o zonă greu accesibilă, pe malul râului Argeș, în apropierea localității Dărăști, județul Ilfov.

”Trebuie să acceptăm cu toții că marginea drumului și albia râului nu sunt gropi de gunoi. Depinde de noi să avem grijă de mediul înconjurător și putem să participăm activ la acțiuni de colectare a deșeurilor pentru a proteja natura. Este momentul pentru acțiuni decisive și din partea primarilor și autorităților locale. #LetsDoItRomania!” - a transmis șeful statului pe rețelele de socializare.

 

Citește și
Klaus Iohannis, bicicleta - 3
Iohannis, nemulțumit de situația pistelor de bicicletă: Prea puține, se stă mult la semafor

”Let’s Do It, Romania!” este cea mai mare mișcare socială din țară, cunoscută pentru inițiativele sale de mediu.

"Am venit astăzi, aici, ca să adunăm gunoaie, ca să adunăm gunoaie aruncate de concetăţeni de-ai noştri care încă nu au înţeles, din păcate, că natura nu este groapă de gunoi. Pe drumul încoace, probabil aţi observat peste tot gunoaie, moloz la marginea drumului şi cred că este momentul s-o spunem foarte clar şi apăsat - trebuie să acceptăm cu toţii că marginea drumului nu este groapă de gunoi, albia râului nu este groapă de gunoi. Depinde de noi să avem grijă de mediul înconjurător", a spus Iohannis, potrivit Agerpres.

El a subliniat că "nu există viaţă sănătoasă fără un mediu sănătos".

"De aceea, nu e suficient să ne enervăm dacă vedem o grămadă de gunoaie lăsate de cineva care atât a înţeles. Trebuie să facem ceva. Acest 'să facem ceva' poate să aibă forma acţiunii de astăzi", a adăugat şeful statului.

 

Preşedintele şi-a arătat aprecierea faţă de implicarea civică a celor de la "Let's Do It, Romania!". Totodată, a încurajat autorităţile locale să acţioneze în acelaşi sens.

"Depinde foarte mult de primar, de consilierii locali să organizeze acţiuni de colectare a gunoaielor, a deşeurilor. Depinde foarte mult de dascăli să facă muncă de conştientizare în şcoală, ca tinerii să înţeleagă că locul gunoaielor şi deşeurilor nu este în natură, ci acolo unde ele se colectează. Sigur, aceste centre trebuie organizate iarăşi de autorităţi. Vedeţi că este un întreg circuit pe care trebuie să-l avem şi noi în România. Este momentul pentru acţiuni decisive şi pentru a încuraja astfel de acţiuni", a adăugat Klaus Iohannis.

Cât costă tricoul purtat de președintele Iohannis la acțiunea de strângere a gunoaielor din Ilfov

 

La acest eveniment, șeful statului a ales să poarte o ținută lejeră, în acord cu temperaturile destul de ridicate de marți, 9 iunie.

Astfel, Iohannis a purtat o pereche de blugi negri, precum și un tricou polo Ralph Lauren.

 

Potrivit site-ului producătorului, tricoul purtat de președintele Iohannis costă 95 de dolari americani, adică aproximativ 400 de lei.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult