Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lazăr cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev.de art.439 alin.(1) lit.a, g, i şi k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, faţă de: Iliescu Ion, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989; Roman Petre, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr.1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989; Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989", se arată într-un comunicat al Parchetului General citat de Agerpres.

Solicitarea procurorului general se întemeiază pe prevederile constituţionale şi legale (art. 109 alin. 2 din Constituţia României, respectiv art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999), precum şi pe decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, se mai menţionează în comunicat.

În decembrie 2017, Ion Iliescu, audiat de procurori în dosarul Revoluţiei, a ripostat pe blogul personal:

Citește și
Ion Iliescu iese de la parchetul general unde a fost audiat in Dosarul Revolutiei
Ion Iliescu, audiat de procurori in Dosarul Revolutiei. Fostul presedinte nu se simte vinovat pentru victimele din 1989

"În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac”, spunea acesta.

Ion Iliescu a fost însă marele câştigător al Revoluţiei. Dar nu unul surpriză. Iată ce scria revista Time în 1986, cu mai bine de 3 ani înaintea Revoluţiei, într-un articol despre bătrânii lideri comunişti.

"Ceauşescu, 68 de ani, pare să aibă o sănătate în declin, iar Gorbaciov poate are deja un protejat în aşteptare. Ar putea fi Ion Iliescu, 56 de ani, care a studiat cu liderul sovietic la Moscova."

În evenimentele din decembrie 1989 au murit 957 de oameni, din care peste 700 după 22 decembrie, în lupta cu teroriştii nevăzuţi.

Mesajul integral al lui Iliescu, în decembrie 2017

Ion Iliescu afirmă că, în decembrie 1989, ”în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac”.

Reacția fostului președinte al României a venit în 2017, la scurt timp după ce Parchetul Militar a anunțat că ”diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite”.

Instituţia a anunţat şi că a fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România.

La acea vreme, Ion Iliescu a scris pe blogul personal că ”moștenirea Revoluției Române este una eminamente pozitivă, și ea trebuie apărată”.

Până acum, au fost audiaţi în ”dosarul Revoluției”: fostul preşedinte Ion Iliescu şi reprezentanţii FSN: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Laszlo Tokes, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult