Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kovesi, inculpată într-unul din cele două dosare. Liderii europeni și-au exprimat îngrijorarea

Your browser doesn't support HTML5 video.

Laura Codruța Kovesi a fost inculpată într-unul din cele două dosare în care o anchetează Adina Florea, procuroarea care a încercat fără succes să îi ia locul la şefia DNA.

Kovesi a fost plasată sub control judiciar şi nu are voie să părăsească România în următoarele 60 de zile. Este chiar perioada în care, la Bruxelles, au loc procedurile pentru alegerea viitorului şef al Parchetului European, funcţie pe care Kovesi are şanse mari să o ocupe.

Evoluţia anchetei i-a făcut pe liderii europeni să îşi exprime susţinerea pentru Kovesi, dar şi îngrijorarea faţă de ce se întâmplă la recent înfiinţata secţie specială de anchetare a magistraţilor.

Kovesi: „Sunt un procuror care timp de 24 de ani mi-am făcut treaba. Sunt un procuror care am dovedit că în activitatea mea profesională am luptat cu corupţia într-un mod eficient şi sunt un procuror care a reuşit să inspire teamă celor care vor să fure liniştiţi în România".

Sunt puţinele cuvinte pe care a avut voie să le rostească Laura Codruța Kovesi după cele 15 minute petrecute la Secţia 18 poliţie cu ofiţerul însărcinat să o supravegheze.

Citește și
Manfred Weber
Manfred Weber, reacție dură după punerea sub control judiciar a lui Kovesi: Este total inacceptabil

Fosta şefă a DNA a fost inculpată oficial în dosarul deschis de Secţia specială de anchetare a magistraţilor, după denunţul lui Sebastian Ghiţă. Acesta susţine că ar fi plătit cu banii săi extrădarea fugarului Nicolae Popa din Indonezia. Iar procurorul Adina Florea, care o acuză de luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă, i-a interzis să mai vorbească în public despre anchetă.

Laura Codruța Kovesi a primit nu doar obligaţia de a se prezenta periodic la Secţia 18 poliţe, ci şi interdicţia de a părăsi teritoriul României, implicit de a participa la procedurile legate de numirea şefului Parchetului European. I s-a interzis şi să îşi mai exercite profesia de procuror la Parchetul General. În plus, i s-a interzis categoric să ia legătura cu judecători şi procurori, inclusiv cu procurorul general al României.

Kovesi: ”Se încearcă prin orice mijloace oprirea mea de a ocupa această funcţie pentru care am candidat şi am ieşit prima într-o procedură în care au fost înscrişi mai mulţi procurori din Europa. Este evident că sunt parte a unei campanii de hărţuire, de intimidare. Sunt un semn pentru toţi ceilalţi colegi din sistem care vor să îşi facă treaba, dar în egală măsură sunt foarte convinsă că procurorii şi judecătorii îşi vor continua treaba şi nu se vor lăsa intimidaţi.”

Reacţiile externe nu au întârziat să apară. Preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani a scris pe contul său de Twitter că Laura Codruța Kovesi îşi păstrează şansele de a deveni procuror şef european.

„Sunt îngrijorat de veștile că Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub control judiciar. Parlamentul European este alături de candidatul său pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European."

La Bruxelles, Comisia Euorpeana urmăreşte cu îngrijorare evoluţia anchetei ce o vizează pe Kovesi, dar şi evoluţia statului de drept.

Margaritis Schinas, purtător de cuvânt Comisia Europeană: ”Este esențial ca toți candidații, prezentați de un grup independent de selecție, să fie tratați corect în cursul acestui proces. Prin urmare, Comisia invită autoritățile române să respecte pe deplin principiul cooperării loiale, consacrat de tratat, în ceea ce privește procedura de selecție a Procurorului General European. Toți candidații trebuie să poată participa la toate etapele procedurii de selecție nestingherit.”

Următoarea rundă de negocieri pentru procurorul şef european va avea loc pe 4 aprilie. Până atunci, Laura Codruța Kovesi a contestat la Înalta Curte măsura controlului judiciar. Iar o decizie în acest caz ar putea fi luată tot săptămâna viitoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult