Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Jurnalistul german luat de jandarmi, autorul documentarului despre Dragnea în Teleorman. "Românii luptă iar pentru libertate"

Jurnalistul german Paul Arne Wagner, aflat printre protestatarii ridicaţi de jandarmi, miercuri seară, în timpul manifestaţiei din Piaţa Victoriei, a povestit, pe Facebook, despre momentul ]n care a fost ridicat dintre manifestanți.

“Mă uit acum la filmări și fotografii și incerc si eu sa înțeleg ce s-a întâmplat de fapt acolo”, a scris tânărul.

Jurnalistul, cunoscut și pentru realizarea documentarului despre Liviu Dragnea, în județul Teleorman, intitulat „Aici nu-l avem decât pe Dragnea”, a subliniat că intervenția în forță a jandarmilor nu s-a justificat, având în vedere că “protestatarii erau pașnici”.

“Pentru mine, cea mai importantă întrebare este: de ce au fost aduse forțele speciale, "țestoase" cum sunt supranumiți, și s-au aruncat pe protestatarii care s-au dovedit pașnici în mai bine de 500 de zile; și de ce Jandarmeria Română a creat iarăși diversiune și haos? (ne readucem aminte ca Jandarmeria Română aproape a lipsit cu totul de la mitingul partidelor aflate la putere, noi am documentat și asta).

Citește și
proteste Piata Victoriei 20 iunie
Proteste în Piaţa Victoriei, cu cătușe și spray lacrimogen. Filmul evenimentelor din 20 iunie

Vestea cea bună este: brațul armat al lui Dragnea se termină acolo. Poate ești luat la secție, dar stai acolo un pic, iei o amendă abuzivă și te întorci la protest.

Chiar am auzit discuții între polițiștii ieșiți la țigară care se întrebau cum vor mai face treabă dacă intră în vigoare modificările la codul penal. Îmi pare rău că românii au ajuns să lupte încă o dată în 30 de ani pentru libertate, dar sunt alături de voi. Nu vă lăsați intimidați de abuzuri!”

Paul Arne Wagner a mai subliniat că, în secția de poliție unde a fost dus, i s-a cerut să semneze un document pe care nu a fost lsăat să-l citească.

“În secția de poliție am văzut astăzi o harababură. În miezul nopții aproape, jandarmi intrau și ieșeau din camere, alergau, oameni erau aduși, inclusiv oameni bătrâni, cu care "organele" nu știau ce să facă.

În acest timp, însuși jandarmul care m-a ridicat, cu niște ochi tulburi și o atitudine extrem de violentă, de brută, a stat doar lângă mine în secția de poliție, deși am spus că este acolo ca să mă intimideze și aș prefera sa iasa.

Am fost acuzat de lucruri contradictorii, diferite de la jandarm la jandarm, minciuni, cum că i-aș fi agresat și tot așa. Apoi ceva ciudat s- aîntâmplat, și au încercat să ma facă să semnez un avertisment "ca să nu primesc amenda".

Și să plec. Dar eu nu am fost lăsat nici măcar să îl citesc, așa că nu am putut semna!”

Dar tot ce vroiam să spun este că lupta voastră pentru mine, începînd de azi, a devenit o luptă personală. Sunt de doar doi ani în România (…), dar acum e prima dată când am simțit cu adevărat pe pielea mea abuzurile autorităților statului”, a conchis jurnalistul.

 

Jandarmii au condus la secţie şase persoane în urma incidentelor produse la protestul din Piaţa Victoriei.

"În urma incidentelor din Piaţa Victoriei provocate de un grup de persoane care au blocat traficul pe b-dul Aviatorilor, jandarmii au condus la secţie 6 persoane, care vor fi identificate şi ulterior stabilite măsurile de sancţionare. Recomandăm persoanelor care participă la manifestaţii în spaţiul public să respecte şi drepturile celorlalţi cetăţeni care desfăşoară alte activităţi", precizează Jandarmeria Capitalei.

Circulaţia între sediul Guvernului spre statuia Aviatorilor a fost blocată miercuri seară, la protestul din Piaţa Victoriei având loc mai multe incidente între jandarmi şi participanţi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult