Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Războiul continuă în Fâșia Gaza. Israelul nu ține cont de rezoluția ONU, care cere încetarea imediată a focului

Trupele israeliene au luptat marţi cu militanţii Hamas în Fâşia Gaza, fără niciun semn de încetare a războiului, în ciuda unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere o „încetare imediată a focului", relatează France24.  

Rezoluţia a fost adoptată luni, după ce cel mai apropiat aliat al Israelului, Statele Unite, s-a abţinut.

Aceasta cere o „încetare imediată a focului" pentru luna sfântă musulmană a Ramadanului, care este în curs de desfăşurare şi care va conduce la un armistiţiu „durabil".

Washingtonul a insistat că abţinerea sa, care a urmat numeroaselor veto-uri, nu marchează o schimbare de politică, deşi a adoptat o linie tot mai dură faţă de Israel în ultimele săptămâni.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, luni, un proiect de rezoluție care solicită încetarea focului în Fâșia Gaza, evitând un veto din partea marilor puteri.

Citește și
onu gaza
Hamasul îşi anunţă ”voinţa de a angaja un schimb de deţinuţi şi ostatici imediat”, după rezoluţia ONU

Rezoluția care a trecut a fost redactată de cei 10 membri aleși în consiliu și a fost propusă în sală de reprezentantul Mozambicului. 14 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au votat în favoarea rezoluției, în timp ce SUA s-au abținut.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat anterior că va anula o delegație planificată la Washington dacă SUA nu își exercită dreptul de veto.

Condiția pentru încheierea războiului

Israelul nu va pune capăt războiului său în Fâşia Gaza până când Hamas nu va elibera ostaticii, a declarat ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, după ce Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru o "încetare a focului imediată".

„Nu avem dreptul moral să oprim războiul atât timp cât mai sunt ostatici în Gaza", a declarat Yoav Gallant înaintea unei întâlniri cu consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi cu secretarul de stat american, Antony Blinken.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult