Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Instanţa a anulat amenda aplicată unui cunoscut protestatar de către Jandarmerie

Instanța a anulat amenda primită de către un protestatar #Rezist de la Jandarmerie în vara anului trecut pentru că acestuia ”i-a fost încălcată libertatea de exprimare”

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a anulat amenda de 2.000 de lei primită de un protestar pe motiv că „nu trebuie declarate în prealabil adunările ce se desfăşoară în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public său privat” şi că libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire sunt garantate de Constituţia României, relatează site-ul clujust.ro.

Marian Moroșanu a fost amendat pe 6 iulie 2017 fiindcă ar fi organizat protestul din 2 iulie din faţa Guvernului. Judecătorul a constatat că acestuia i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare şi că "nu trebuie declarate în prealabil adunările ce se desfăşoară în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat", se arată în motivare, potrivit sursei citate.

”Interpretarea larg accepta în practică judiciara actuală este aceea că adunările publice trebuie să fie în legătură cu activitatea acelei instituţii publice, or, în speţă, este de necontestat faptul că adunarea publică din data de 2.07.2017 organizată în faţa Guvernului României avea drept scop manifestarea împotriva reprezentanților instituţiei şi a măsurilor adoptate de aceştia. Este adevărat ca regula generală este aceea că adunările publice trebuie declarate în prealabil. Cu toate acestea, articolul 3 din legea 60/1991 consacră o serie de excepţii generate de necesitatea de a asigura un echilibru între măsurile rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor şi dezideratul ca pentru întrunirile ce au loc pe căile publice să nu fie exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie în prealabil", se arată în motivarea sentinţei.

 

Citește și
proteste cluj
Proteste în Piața Universității, pe 20 ianuarie: ”Tot Clujul merge în București”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult