Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Începe ridicarea mașinilor. Recuperarea lor costă 500 RON și un drum la marginea orașului

Your browser doesn't support HTML5 video.

Din noaptea de duminică spre luni intră în vigoare ridicarea maşinilor de pe străzile principale ale Capitalei, decisă de Primărie la începutul verii.

Maşinile care sunt parcate ilegal pe 350 de artere sunt vizate de noile reguli, în special cele care încurcă traficul, mijloacele de transport în comun sau intrările în instituţii.

După ridicare, vehiculele vor fi duse la marginea oraşului, în depozite, unde ridicarea, amenda şi preţul pentru o zi de păstrare înseamnă 500 de lei.

Serviciul de ridicare a maşinilor va fi unul permanent, 24 din 24 de ore, susţin cei de la Primăria Capitalei. Aceştia au publicat lista celor 350 de străzi de pe care vor sălta autovehiculele care încurcă traficul.

Cum recunoaştem o stradă principală administrată de Primăria Capitalei? În general, pe ea circulă mijloacele de transport în comun. Şi de regulă, lângă instituţii s-ar putea ca administraţia să intensifice ridicările de maşini, cel puţin asta au anunţat.

Citește și
parcare
Primăria Capitalei începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Ce taxe se vor percepe

Atenţie, pe străzile secundare, cele administrate de primăriile de Sector, se poate încă parca.

Ridicarea se va face de către poliţiştii rutieri sau cei locali, după care, cu şase autospeciale, maşinile parcate pe interzis vor fi duse fie la depozitul din Bulevardul Timişoara, Sectorul 6, fie în Berceni, pe Bulevardul Metalurgiei. De la Poliţia Rutieră sau Locală aflaţi unde este maşina.

Daniel Rășica, director general Poliția Locală București: „Nu va fi o vânătoare, vor fi vizate doar maşinile care blochează mijloacele de transport, spitalele şi şcolile şi chiar trecerile de pietoni.”

Trei tarife vor trebui plătite: cel de ridicare - de 200 de lei pentru o maşină obişnuită, tariful de transport care se ridică la 150 de lei şi cel de depozitare: care pentru o singură zi va fi de 150 de lei. În total, numai puţin de 500 de lei. Dacă adăugăm şi amendă de 300 de lei, suma ajunge la 800 de lei.

Măsura adoptată ce Consiliul Capitalei pe 26 iunie a fost, însă, contestată de Avocatul Poporului, care a cerut săptămâna trecută Prefecturii Bucureşti să o atace în contencios Administrativ, pe motiv că doar Poliţia Rutieră poate ridica maşini, nu şi cea locală.

În replică, primarul Gabriela Firea a scris pe Facebook că: „instituţia Avocatul Poporului tinde să devină avocatul nesimţirii. Ne şicanează şi ceartă că îi deranjăm pe prost-crescuții care blochează cu maşinile spitale şi şcoli.”

Ridicarea maşinilor prin reguli şi decizii ale consiliilor locale a fost declarată ilegală în 2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după Avocatul Poporului sesizase atunci că autorităţile locale nu pot decide sancţiuni şi reguli în domeniul circulaţiei rutiere.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult