Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Începe recensământul populației. Completarea se face doar online, în anumite condiții

Your browser doesn't support HTML5 video.

De luni, 14 martie, începe recensământul populației, care va dura două luni. Pentru prima dată, românii pot completa singuri formularele online de pe calculator, telefon, sau tabletă.

Fiecare va avea propriul chestionar, iar dacă apar probleme, acestea vor fi rezolvate de recenzorii care vin acasă, pentru colectarea datelor.

Pentru autorecenzarea online, intraţi pe platforma recensamantromania.ro. Acolo trebuie să vă înregistraţi, apoi să cumpletati chestionarul de recensământ.

Pentru o familie care locuieşte în aceeaşi casă, un membru trebuie să se înregistreze mai întâi ca persoana de referinţă sau liderul familiei. Apoi pentru fiecare membru este generat un formular pe care trebuie să îl completeze individual.

In secţiunea despre membrii gospodăriei, dacă aceştia au email propriu, selectează această opțiune și completează adresa de email a acestora. Imediat completat formularul și trimis în sistem, o să primiți un email de la adresa rpl2021@insse.ro – cu linkul către chestionarul de recensământ.

Citește și
Recensamant
Recenzorii de la recensământul populației și locuințelor pot câștiga 8.000 de lei net. Cum sunt recrutați aceștia

Chestionarul este tradus în 18 limbi şi poate să fie completat oricând în perioada 14 martie-15 mai.

Cel care se înregistrează ca persoana de referinţă va completa jumătate din chestionarul de recenzare.

Bogdan Drăghia, purtător de cuvânt Recensământ: „Sunt două secțiuni. Secțiunea pentru recenzarea locuinței este completată doar de capul gospodăriei, la ceilalți membri ai gospodăriei ea vine deja completată. Și secțiunea pentru recenzarea persoanei.”

Cât durează completarea chestionarului pentru recensământ

Întrebările referitoare la locuință sunt legate de dotările pe care le aveți în casă: numărul de camere, dacă aveți bucătărie și ce tip de toaletă exista în locuinţă. Pentru prima dată, autoritățile au introdus întrebări legate de energia regenerabilă.

Bogdan Drăghia, purtător de cuvânt Recensământ: „Aici este zona cu energia regenerabilă, sunt panouri solare fotovoltaice, sistem eolian. Dacă bifam NU, nu mai avem ce să răspundem. Dacă bifăm DA, ni se deschide, trebuie să mai răspundem o întrebare legată de puterea instalată – puterea instalată în kilowați . La fel este şi la sistemul eolian.”

Partea a doua a chestionarului este dedicată fiecărui membru al familiei. Aici sunt întrebări despre cetățenie, etnie și limba maternă, studiile urmate, religia și domeniul de activitate.

Bogdan Drăghia, purtător de cuvânt Recensământ: „În ce măsură v-a afectat pandemia COVID 19. Această întrebare a fost introdusă în acest an și nu este o întrebare detaliată, persoana trebuie să ne spună în ce măsură a fost afectată. A simţit că a fost afectată oarecum, sau în mare măsură ,nu dacă a trecut prin boală.”

Puteți răspunde la toate întrebările într-un interval de 15 – 30 de minute. În cazul în care nu aveți internet sau ați întâmpinat probleme, la nivelul fiecărei primării va exista un recenzor care vă poate ajuta. Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură securizarea datelor.

Andrei Tudorel, președintele INS: „Din păcate în perioada 2002, 2021, între două recensăminte, România a pierdut aproape 2 ,7 milioane de locuitori. Începând cu 2011, centrul de greutate se mută pe cauze naturale, Avem foarte multe decese decât naşteri. Elocvent este anul 2021, an în care am avut cel mai mic număr de naşteri după al doilea război mondial, şi din păcate am avut 180 și am avut cel mai mare număr de decese peste 335 de mii de decese.”

Recensământul este un proces important pentru că ajută statul să se organizeze și să dezvolte politici publice pentru fiecare domeniu de activitate.

Marian Preda, sociolog: „Este un criteriu de împărţire a unor resurse. Unele resurse se dau uneori primăriilor, în funcţie de numărul locuitorilor. Se fac comparaţii la nivel european, între ţări, regiuni.”

Atenție, sunt prevăzute și amenzi dacă nu colaborați cu recenzorul sau dacă acesta din urmă divulgă informații confidențiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult