Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O ursoaică a fost capturată în apropierea staţiunii Sovata

Your browser doesn't support HTML5 video.

Înfometaţi, aproape de venirea iernii, urşii coboară tot mai des spre zonele locuite. O ursoaică de aproape 140 de kilograme a fost zărită de mai multe ori pe aleea ce înconjoară lacurile sărate din Sovata.

Reprezentanţii Ocolului Silvic, împreună cu vânătorii şi membrii unei asociaţii de protecţie a animalelor, au capturat-o şi au mutat-o în pădure. Este a doua intervenţie din această săptămână, în aceeaşi zonă.

Reprezentanţii Ocolului Silvic au ademenit ursoaica într-un mod original, cu...croissante, puse într-o cuşcă specială. După ce au reuşit să o prindă, au cerut ajutorul unei asociaţii pentru protecţia animalelor, ca să o mute mai sus în pădure.

Lazăr Csongor, Ocolul Silvic Mure: "Am reuşit să capturăm cel de al doilea exemplar de urs pentru care am avut autorizaţie de la ministerul mediuluu. În ultima perioadă, acesta se plimba în zona lacurilor sărate şi crea panică în rândul turiștilor."

Citește și
Ursula
Puiul de urs de la Grădina Zoologică din Tragu Mureş a primit un nume. Care este acesta

Borka Vitalis Levente, doctor: "Este un exemplar adult, o femelă care aparent a şi avut pui în anii trecuţi. Am estimat greutatea la 120 -140 de kilograme. Este în condiţie fizică bună."

Specialiştii spun că femela a coborât spre Sovata pentru că aici există foarte multe ghinde, o delicatesă pentru urşi. Sălbăticiunile se pregătesc acum pentru perioada de iarnă şi căută cu disperare hrană.

Domokos Csaba, reprezentant Grupul Milvus: "Este perioada hiberfagiei în perioada asta se pregătesc urşi de hibernare, o necesitate de 20 de mii de kalorii au nevoie, este nevoie să mănânce o cantitate imensă de hrană pe zi, acesta este motivul pentru care vin aici."

Această acţiune vine la două zile după ce reprezentanţii Ocolului Silvic au mai relocat un urs de trei ani, care se plimba în aceeaşi zonă, lângă lacurile sărate din Sovata.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult