Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Încă 2 decese după incendiul de la Matei Balș. Bilanțul victimelor ajunge la 10

Un alt pacient care era internat la Institutul "Matei Balş" în pavilionul afectat vineri de incendiu a murit, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase 'Matei Balş' din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie", a precizat sursa citată.

Potrivit ministerului, este vorba despre o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgenţă "Prof. dr Dimitrie Gerota" şi care era internată în Secţia de Terapie intensivă.

„Pacienta se afla în stare gravă, fiind intubată, prezenta comorbidităţi şi era diagnosticată cu infecţie cu SARS-CoV-2. În această situaţie, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului", a indicat Ministerul Sănătăţii.

Ulterior, marți după-amiază, autoritățile au anunțat încă un deces, bilanțul ajungând la 10.

Citește și
matei bals
Momentele de groază de la Matei Balș, povestite de medicul de gardă: „Acei bieţi oameni mai aveau o şansă”

Ministerul Sănătății a fost informat privind un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie.

Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgență din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS-CoV-2, prezenta multiple comorbidități și se afla internat în secția de Terapie Intensivă a unității medicale, intubat.

Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult