Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Încă un accident feroviar la Roșiori. Două locomotive s-au tamponat violent. Reacția CFR Călători

Două locomotive s-au tamponat la Roșiori, miercuri dimineață. Este al doilea accident similar produs în doar câteva luni, în aceeași zonă.

Accidentul feroviar s-a produs la Roșiori, pe Magistrala 100, la trei luni și jumătate după cel din luna martie, transmite clubferoviar.ro.

Locomotiva EA 482 a SNTFC CFR Călători a tamponat violent locomotiva DA 1626 a Cargo Trans Vagon, care era remizată. În urma impactului, locomotiva CTV a deraiat, arată sursa citată

„La ora 10,55 o locomotivă a SNTFC CFR Călători, EA 482, a ieșit de la linia 3 a stației Roșiori Nord la linia 1, la manevră, pentru a prelua un tren de călători. În cursul acestei manevre a lovit locomotiva DA a Cargo Trans Vagon”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru.

Laurențiu Dumitru a precizat că investigația va fi efectuată de administratorul infrastructurii și, în funcție de cele constatate, va interveni sau nu și AGIFER. „Dacă este vorba de o încălcare clară de reglementări, nu avem noi ce îmbunătățiri să aducem”, a mai spus Laurențiu Dumitru.

Citește și
accident tren
Accident feroviar în județul Brașov. Două persoane sunt grav rănite | GALERIE FOTO
Reacția CFR Călători

„Referitor la incidentul feroviar de astăzi – 5 iulie 2023, din stația Roșiori Nord, în jurul orei 11:00, pentru analizarea cauzelor producerii acestuia se constituie o comisie de cercetare formată din autorități legale competente, iar CFR Călători demarează o cercetare internă.

Din primele informații, pot fi precizate următoarele:

La manevra de regarare efectuată de o locomotivă izolată a CFR Călători – EA 428, s-a produs tamponarea unei locomotive tip DA a unui operator feroviar privat, cu deplasarea acesteia pe linie și deraierea a 3 osii.

În urma impactului, personalul feroviar nu a fost rănit.

Circulația trenurilor în zonă nu este afectată” a transmis CFR Călători, într-un comunicat.

Precedentul accident feroviar de la Roșiori

Tot la Roșiori s-a produs un alt accident, pe 13 martie. Locomotiva trenului IR 1822 a depășit, cu o viteză de aproximativ 50 km/oră semaforul pe culoarea roșie la intrarea în stație. S-a declanșat frânarea automată era prea târziu, pentru că a lovit cu o viteză de aproximativ 40 km/oră trenul 50514 aparținând DB Cargo Romania SRL, care se afla pe linia 5 a stației CF Roșiori Nord. Ca urmare a coliziunii, marfarul a fost împins pe o distanță de aproximativ 200 de metri.

În urma impactului, două vagoane din compunerea trenului de marfă au deraiat și s-au răsturnat. Trenul staționat transporta autoturisme de la Ford Craiova către Palas Constanța.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult