Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noile sancțiuni pe care le vor primi șoferii. Folosirea telefonului agravează situația

Your browser doesn't support HTML5 video.

A rămas mai puţin de o lună, până când simplul fapt că ţinem mobilul în mână, atunci când conducem, se poate încheia cu o amendă de 1.100 de lei.

Sancţiunile nu se opresc însă aici. Astfel, din 12 octombrie, în afară de amendă, permisul va fi suspendat o lună, pentru orice încălcare a legislaţiei rutiere, dacă în timpul comiterii contravenţiei aţi folosit şi celularul.

Primul lucru foarte important de ştiut: dacă sunteţi prinşi la volan în timp ce vorbiţi la telefon, trimiteţi mesaje sau faceţi fotografii ori filmaţi, veţi plăti amenda usturătoare. Dar, măcar, rămâneţi cu permisul.

Al doilea lucru foarte important: dacă sunteţi la volan, vorbiţi la telefon şi încălcaţi orice altă regulă rutieră, atunci prezenţa celularului în mână este considerat factor agravant şi rămâneţi fără permisul de conducere pentru 30 de zile, plus amendă.

Poate cea mai banală contravenţie este nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers. Gestul în sine, înseamnă cel mult 300 de lei amendă. Dar dacă poliţistul vă vede că nu aţi dat semnal şi aveţi în mâna telefonul mobil, atunci aţi rămas şi fără permis, iar amenda se dublează.

Citește și
Lovita de masina
Momentul în care o mașină dă peste o fată care traversează cu ochii în telefon

Iar această nouă regulă se aplică în orice situaţie în care încălcaţi codul rutier. Printre ele sunt şi cele mai frecvente:

- Depăşirea cu 10 km/h a vitezei maxim admise. - Circulaţia pe drum cu accesul interzis. - Neaprinderea luminilor pe timpul zilei pe drumurile naţionale. - Datul cu spatele, schimbarea benzii şi direcţiei de mers, dacă produceţi şi accident - Nerespectarea distanţei faţă de maşină din faţă, dacă produceţi şi accident.  

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult